Actul I
Plîngi sau îi strîngi de gît. Verşi din lacrima ta ori îi plesneşti pînă îi vezi laţi peste roşii Olanda sau cartofi Costa Rica. Îi calci în picioare alături de carnea lor tocată Tradiţional, Rustic sau sibiană. Te vezi pe tine peste ani de zile sau le cari şuturi, palme, înjurături printre ananaşi Indonezia, conopide de Groenlanda, măsline picante fără sîmburi din Mozambic. O fi tac-tu ăla, o fi vecinul de la şase? Nu ştiu, ştiu că te apucă o furie între două lumi, de rămîi crăcit uite-aşa, fără energie, şi priveşti ca la casa de oligofreni cu eresuri-sold.
Actul al II-lea
Nu poţi face nici unul din gesturile de mai sus. Doar te cruceşti şi-ţi tragi palme. Auzi şi priveşti. Fiindcă stai în mijlocul magazinului Kaufland. Super-mega-über-alles-market, dinspre Dorobanţi-Tei-Fabrica de Glucoza, un pic departe de fabrica de fiţe Dorobanţi, aproape de uzina morţii Casa de Pensii. Şi ce se întîmplă? Din sfert în jumătate de oră, nu ştiu cît de exact, recunosc, în megafonul Kaufland se anunţă reduceri drastice de preţuri. Asta auzi. Ce vezi? O gloată, un puhoi de oameni cu cap-gît-piept şi gheare ce năvălesc dintr-un raion în altul.
Actul al III-lea
Sînt împreună. Atacă împreună, deşi se urăsc, fiindcă „nu se ajunge la toţi“. Nu apucă toţi, n-au cum să apuce toţi, şi atunci se fac turmă-una în a sta împreună şi a asculta căderile drastice de preţuri, şi se disociază cînd este vorba de-a ajunge primii la raion sau stand sau la vînzătoarea ce le înmînează premiul: produsul. Şchioapătă ciung şi orb spre speranţă.
Actul al IV-lea
Este speranţă? Kaufland face ceea ce alte magazine se feresc să facă. În ultima zi de expirare a unui produs taie din preţ. Astfel poţi să cumperi pe ce-n viaţă n-ai pus guriţa. Somonul, scoica, muşchiuleţul de porc, mama lui Ştefan cel Mare rasol, gîtul sfîntului Duh pentru oala-minune, repet, lucruri pe care nici dracu’ poate nu le-a mîncat, dar acum, că le-a trecut timpul şi eşti sărac, ţi le permiţi.
Actul al V-lea
Este gîndul acela dement „să ai“. Vînătoarea aceasta de foame se transformă însă într-o bizară luptă pentru a avea orice acum, în clipa asta! Să mă îndop astăzi, odată cu expirarea produsului. Să ne gîndim logic. Există o logică a punerii pe produs a datei expirării. Înseamnă că expiră. Se duce pe drumul putorii de mîine. Or cum să gîndeşti că poţi mînca astăzi (şi doar astăzi) juma de kil de carne tocată cu un sfert de kil de scoici, cu juma de kil de mandarine, cu 150 de grame de fasole bătută, cu trei tacîmuri de curcan, cu un iepure de Thailanda, cu bucăţică de brînză Roquefort? – şi nimicurile continuă. Fiindcă priveşti în coş şi te cruceşti. Vor consuma oamenii ăştia totul astăzi? Şi nu astăzi, în 24 de ore, ci în trei-patru ore, fiindcă eu spectacolul l-am admirat pe la ora opt seara.
Actul al şaselea
Recunosc că n-aş fi sesizat acest du-te-vino de milogi dacă unul nu m-ar fi plesnit peste mînă în timp ce mă întinsesem după o amărîtă de caserolă cu cîrnaţi oaie-vită şi dacă vînzătoarea de la raionul brînzeturi nu ar fi urlat la doi marmelagii din ăştia că restul brînzei „se vinde la normal!“. În primul caz am murit de ciudă că mi-a zburat cîrnatul, în al doilea caz s-a subţiat brusc coada din faţa mea.
Actul al şaptelea
Şapte, cifra o ştiţi voi cum e. Mă sperie ideea că voi ajunge ca ei. Voi fi bătrîn şi fără bani şi nu voi mai putea să pun buzele pe un somon niciodată în viaţă.
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
