Șase personaje în căutarea rolului principal

Din toată liota de mediocri care vor să ajungă președinții României, singurul care ar putea ajunge personajul principal a ceva – măcar de-o povestire mai lungă, dacă nu de melodramă ori de mic roman –  e Geoană. Are poveste, are și întîmplări cu care să-ți îmboldească curiozitatea pentru pagina următoare și pare în stare și de reflecție, încît să poți broda cît de cît despre ceea ce o fi avînd  în cap. El e ghinionistul care se ridică zîmbind de la podea de fiecare dată cînd arbitrul ajunge cu număratul la nouă, iar cînd ai zice că l-a ajuns norocul din urmă se trezește că a nimerit-o viceversa ca dl. Lefter Popescu din Două loturi. Dintre ceilalți doi din față, Ciolacu e simpluț, așa că are cele mai multe șanse să se vadă la Cotroceni, ales de România profundă și de toți frecătorii mentei de la oraș cărora nu le-a dat prin cap să se facă politicieni.

Fostul covrigar de Buzău ar putea fi personajul secundar pe care nu dai prea multe parale, dar care știe să-și folosească mediocritatea zîmbitoare ca să le tragă preșul de sub picioare celor mai cu pretenții, pe care-i slugărește. E cel ce în final dă lovitura spre stupefacția deștepților care l-au pus în capul mesei cu gîndul să-l manevreze. E ca în viață, dar să recunoaștem că de cele mai multe ori viața e cam tîmpită.

Ciucă e plicticos de-i adoarme și pe cei șapte la sută care zic că l-ar vota. Ar fi personajul solemn-comic care se încurcă în vorbe și în planuri, în timp ce-și închipuie că e destinat să facă lucruri mari, împins de la spate de mutul de la Manutanță.

Din plutonul care aleargă în spatele ăstora trei, Simion auristul pare din ce în ce mai coclit, chiar dacă sînt destui proști sau amărîți disperați care să-i creadă minciunile imobiliare. Spre sfîrșit, o voce mai greoaie îi spune placid, la o cumetrie sau la un parastas: „Mai lasă-ne, bă, cu prafurile tale rusești!”

Pe primărița de Cîmpulung, ocrotitoarea furnicilor, o văd personaj secundar într-o schiță: cînd ducîndu-se la biserică, îmbrobodită pios, cînd umblînd de colo, colo pe la ștranduri, friptă să fie băgată în seamă. La un moment dat, marele ei moment, încurcă broboada cu pălăria de soare și ca să iasă din încurcătură cîntă o rugăciune pe muzica Sarmalelor Reci.

D. Șoșoacă ar fi revoltata din piață, care visează să facă un sindicat al patrioților care se cred înșelați la cîntar. În acest scop face chetă printre fraieri și printre lelițele care se iau după ea cu gîndul că într-o zi vor căpăta și ele curaj să urle ca ea în public. Cînd polițistul local îi cere revoltatei să nu mai deranjeze ordinea publică și dă să o scoată dintre tarabe, urmează o descriere amănunțită a scenei în care ea strigă după ajutor, își dă ochii peste cap și cade grămadă peste o piramidă de verze care se împrăștie dezolate printre picioarele asistenței.

 

16.897 de vizualizări