Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scandal în Centrul Vechi: fumătorii îi acuză pe nefumatori că le suflă tot aerul curat în nas

Zoom Scandal în Centrul Vechi: fumătorii îi acuză pe nefumatori că le suflă tot aerul curat în nas

Scaune rupte şi pahare sparte aseară în clubul “Brutăria”, din Centrul Vechi al Bucureştiului, după ce mai mulţi fumători i-au acuzat pe nefumătorii din local că le suflă tot aerul curat în nas şi în ochi, provocîndu-le greaţă şi dureri de cap.

“M-am săturat de nefumătorii ăştia care vin pe aici şi ne expiră tot aerul lor curat în nas”, povesteşte Horică Popescu, şomer. “Mai venim cu soţiile, cu copiii, şi nenorociţii ăştia nu fumează în faţa lor de parcă ar fi la ei acasă. Dacă le mai suflă mult aer curat în faţă or să înceapă să se obişnuiască şi or să vrea să nu mai fumeze pasiv nici ei. Cum să permitem aşa ceva? Ce sîntem noi, barbari? Decît să-i las să respire aer curat mai bine îi omor eu cu mîna mea”.

De partea cealaltă, Vicenţiu Dobrescu, nefumător, susţine că dreptul lui să sufle aer curat cît vrea. “Dacă nu le place aerul curat, să stea acasă. Inspir aer curat de 30 de ani şi n-am de gînd să renunţ acum. Oricum, am auzit că dacă te laşi de inspirat aer curat începi să te îngraşi. O să continui să nu fumez unde vreau eu. O să fac rotocoale de aer curat şi nimeni nu poate să mă oprească!”.

Pentru a calma spiritele, autorităţile au anunţat că intenţionează să ia măsuri, urmînd să instaleze cabine speciale pentru nefumători în care dependenţii de aer curat să-şi poată hrăni viciul departe de organismele fragile ale gravidelor şi copiilor.

Exclusiv online



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia