La doar cîteva zile după ce Mihai Bendeac a intrat în conflict cu conducerea Antenei 1, pentru că a vrut să-l aducă pe Radu Banciu în emisiune, iată că “blestemul” lui Radu Banciu lovește din nou și un alt îndrăgit realizator TV suferă consecințele faptului că l-a vrut pe Radu Banciu ca invitat. E vorba chiar de Radu Banciu, care spune că nu știe cum va mai putea continua la B1 TV atîta timp cît postul îl cenzurează și nu-l lasă să-și manifeste libertățile artistice.
“Nu e prima oară cînd mă cenzurează!”, spune Banciu. “O dată am vrut să fac ceva amuzant și inteligent și mi-au interzis, motivînd că Radu Banciu nu face chestii din astea. În plus, nici nu se potrivește cu politica postului. Altă dată am vrut să invit o grasă și pe copilul ei urît, ca să vomit pe ei și să le spun cît de grași și urîți sînt, atît de grași și urîți încît îmi vine să vomit! Nici asta nu le-a convenit. Cică prea puține invective și prea puțină vomă. Acum, chestia cu Banciu! Ce se putea întîmpla dacă-l chemam pe Banciu? Nu mai suport! Păi, francezii… ăia popor! Francezii n-ar fi făcut niciodată așa ceva.”
Deși nu au redactat încă un comunicat oficial, mai multe surse din B1 TV au confirmat scandalul cu Banciu. “Cum să-l aduci pe sceleratul de Banciu în emisiune? Trebuie să fii nebun! E o chestie de bun-simț. N-avem nici o problemă ca Radu Banciu să-i insulte pe Arșinel și pe Patriarhul Daniel, dar să nu-l aducă pe Banciu în emisiune. După toate jignirile pe care omul ăla ni le-a adus, după toate atacurile lui gratuite de chelbos cu spume la gură… Radu Banciu știe foarte bine ce scrie în contractul lui. Scrie că n-are voie să-l invite pe Banciu și cu asta punct.”
În virtutea acestor declarații, Radu Banciu a anunțat că va intra în concediu pe termen nedeterminat, invocînd unele probleme personale. Mai precis, faptul că are foarte mulți oameni în bloc pe care nu i-a jignit încă și foarte mulți copii din parc pe care nu i-a făcut să plîngă.
Unidiot……..:-) 🙂 🙂 🙂