Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scene istorice

Zoom Scene istorice

Vlad Țepeș

– Și uite-așa, orice aș face, orice aș zice, ajung să trag oameni în țeapă și să-i las în voia elementelor naturii la porțile cetății, ca să fie exemplu pentru alții.

– Dar e groaznic ce-mi ziceți.

– De-aia am și venit la terapie. Vreau să scap de obiceiul ăsta prost. Ce, parcă eu nu știu că nu e bine să trag oameni în țeapă? Știu, că nu-s prost. Dar nu pot să mă abțin. Cum văd un tâlhar sau pe vreunul care se uită mai nu știu cum sau care zice că FCSB e Steaua, pac, dau poruncă la slujitori să ascută o țepușă chiar acolo și fac crimă de om.

– Și familia ce spune?

– A mea sau a lui?

– Ambele.

– Da’ ce, îndrăznește vreunul să spună ceva?

– Și Poliția nu intervine? Mă gândesc că se-aud țipete, vaiete, scandal. Din partea victimei, mă refer.

– Nu există așa ceva.

– Deci Poliția nu face nimic.

– Nu există așa ceva, n-auziți? Nu s-a inventat Poliția. Ordinea o asigur eu, cu niște logofeți.

– Teribil.

– Știu, că de-aia am și venit la terapie, ca să scap de dependența asta cruntă de tras oameni în țeapă. Ia ziceți-mi, ce se poate face?

– Propun să ne tutuim. Spune-mi Bonifaciu.

– Așa te cheamă?

– Nu, dar n-aș vrea să-mi știi numele real. Cine știe ce idee îți mai vine.

– Corect.

– Deci spune-mi cum a început totul. Cum de-ai ajuns tu să tragi oameni în țeapă?

– Păi, e simplu. Eu, când eram mic, eram un copil liniștit, chiar milos. Mă jucam frumos și cu mâțele, și cu cățaua, ba aveam la curtea domnească și-o alpaca pe care-a luat-o tăticu pradă de război de la un străjer din târgul Brașovului.

– Am înțeles.

– Serios?

– Da, am înțeles trimiterea. O chema Pablo, bănuiesc.

– A, deci te-ai prins.

– Continuă, te rog.

– Așa. Deci eu am fost un copil blând. Nu făceam rău nici măcar la o muscă. Ba dimpotrivă, dacă vedeam o muscă pe-afară că îngheață de frig, o luam la mine-n casă, o omeneam, o puneam la masă și-o ascultam toată seara cum bâzâie. Nu pricepeam eu ce zice acolo, dar important e s-o lași să se descarce, să-și spună oful, că o muscă vede multe căcaturi la viața ei.

– Evident. Dar te rog să treci la subiect. Cum ai ajuns tu să tragi oameni în țeapă așa, pe bandă rulantă, dacă mi-e permis?

– Păi, e simplu. Pe cât de simplu, pe atât de stupid. Deci eram eu la o petrecere odată. Nu prea-s de mine petrecerile, dar atunci m-am dus, că era ziua lui Radu cel Frumos și așa e frumos, să te duci dacă te cheamă la ziua lui, nu să fii hapsân, ca alții. Și la petrecerea aia era pe bază de drogangeală. Toată lumea băga numai iarbă, boabe, ketamină, șobolan, cox, etnobotanice. Ce vrei și ce nu vrei. Se duceau prin băi să tragă pe nas, fumau pe balcoane, își injectau ketamină nu mai zic unde. Și eu eram copil cuminte, nu voiam să mă apuc de droguri, așa că m-am dus și eu în altă parte, să-mi fac de lucru. Hai să mănânc, mi-am zis. Dacă bag la ghiozdan, cine știe, poate mi se face somn, mă întind pe un divan, ceva, și gata, a trecut petrecerea și-am scăpat de pacoste. Mă duc eu deci să mănânc, numai că n-aveau ospătar care să-ți aducă la masă. Erau doar niște platouri cu mâncare și pe platourile alea niște aperitive pe care le luai singur cu scobitoarea. Și când am băgat scobitoarea în cubulețul ăla de brânză… Îți spun sincer, Bonifaciu, a fost ca un drog pentru mine. N-am mai putut să mă las. După brânză am început să iau cârnați cu scobitoarea, pe urmă am trecut la copane, pe urmă la ciozvârte de vițel și uite că acum iau direct oameni întregi, cu scobitoarea de trei metri jumate.

– Uau, e crunt ce-mi zici acolo.

– Da’ bravo. Normal că e crunt. Asta e, n-ai ce să-i faci. E o dependență ca oricare alta.

– Mda, o să vorbim mai multe despre asta data viitoare. Acum s-a terminat ședința.

– Ba nu cred că s-a terminat. Slujitorii încă mai lucrează la țepușă.

– A? Ce țepușă?

– Păi, te trag acum în țeapă și pe tine. Ce credeai?

– Dar, domnule Țepeș, nu înțeleg. Ce-am făcut? Cu ce v-am greșit?

– Serios? O sută de euro ședința de terapie? Asta e hoție pe față!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]