Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scene istorice

Zoom Scene istorice

Radu cel Frumos

Într-o zi, armata otomană invadează Țara Românească, fix la fel ca-n alte zile, doar că de data asta se-ntâmplă ceva total inedit. Căpetenia turcă iese în față, înaintează călare până în fața domnitorului Vlad Țepeș și-i spune cam așa.

– Hei, Vladone, fii atent la ce mă gândeam.

– Te rog, nu-mi spune Vladone. Nimeni nu-mi spune așa.

– Mă rog, încerc să impun eu porecla asta, dar nu țin neapărat. Altul e mesajul meu.

– Spune, până nu mi se face iar sete de sânge.

– Exact despre asta e vorba. Uite la ce mă gândeam. Hai să nu mai vărsăm atâta sânge nevinovat pe câmpul de luptă. Nu e păcat de oamenii ăștia? Au și ei acasă neveste, copii. De ce să-i omorâm doar pentru că vrem noi să purtăm o bătălie stupidă, pe care o s-o înjure elevii la ora de istorie secole întregi de-acum încolo? Nu mai spun că au și elevii ăia familii…

– OK, OK, am înțeles ideea, Fricoss Pașa.

– Hei, nu sunt fricos, e doar o coincidență de nume. Fricoss, în persană, înseamnă…

– Nu mă interesează. Am 40 de ani, nu mă apuc eu acuma să învăț limbi străine. Deci tu vrei să nu ne mai batem, să înțeleg. Am înțeles bine?

– Nu, nu. E OK să ne batem, n-am nimic împotrivă, dar nu cu toată oștirea.

– Dar cum?

– Trimiți tu un luptător și eu un luptător și se bat doar ei între ei, să nu mai moară mii de oameni doar ca să scriem noi o filă de istorie, pe bune, chiar nu mă interesează să scriu istorie, mereu am urât istoria, prea multe date de ținut minte.

– Aha, am înțeles. Deci de la tine se bate doar unul și pe ceilalți turci îi trag în țeapă.

– Nu, nu. Nu tragi în țeapă pe nimeni. Ceilalți oameni din oștirea mea otomană pleacă acasă, unde îi așteaptă nevestele cu kebabul pe aragaz.

– Nu știu ce să zic…

– Zi da! Hai, te rog eu, că mi-e groază de încă o vărsare de sânge. Tu știi că eu, când văd sânge, mi se face rău?

– Te cred, Fricoss Pașa. OK, fie, azi mă simt generos. O să trimit un om din tabăra mea, care să se înfrunte în luptă dreaptă cu un ienicer din oastea ta.

– Sau spahiu!

– Corect, sau spahiu.

 

Vlad Țepeș regretă imediat că acceptase propunerea pașei. Fu suficient să arunce o privire armatei sale ca să-și dea seama că n-are pe cine să trimită în față. Cât vedea cu ochii, în rândurile oștirii valahe se găseau numai gioarse care luptau la echipe de mâna a doua din Belgia, Rusia și Arabia Saudită, în nici un caz vedete care puteau decide singure soarta unei bătălii, ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Singurul mai bunicel era fratele lui, Radu cel Frumos, care se antrenase o vreme la Istanbul, pe la curtea sultanului, deci, cum ar veni, ieșise în lume și știa cu ce se mănâncă un duel.

– Radule, treci încoa’, îi spuse Vlad Țepeș fratelui său, care tocmai atunci se dădea cu cremă hidratantă pe față, ținând paloșul sus ca să se oglindească în lama lui strălucitoare.

– Stai numai oleacă.

– Radule, hai odată, ce naiba! Am o treabă cu tine.

Radu cel Frumos n-auzise discuția de mai devreme cu otomanul, așa că habar n-avea ce-l așteaptă. Pentru câteva secunde, chiar a sperat că-i vorba de o promoție la cosmetice sau de un abonament gratuit la solarul ăla nou din cetatea Poenari. Când află că trebuie să se bată cu un războinic otoman, era să-i cadă masca de castraveciori de pe față.

– Dar, Vlad…

– Nici un dar, Vlad. Hai, treci și bate-te!

– Dar știi că mie nu-mi place războiul, e vulgar și inestetic.

– Știi ce e și mai vulgar și mai inestetic? Trasul în țeapă. Dacă nu te bați cu otomanul, te trag în țeapă, și pe tine, și pe toată familia ta. Mă rog, pe mine o să mă cruț.

– Băi, Vlad, pe bune, nu-mi vine să cred ce-mi faci tu mie.

– Hai, termină cu vorbăria și treci la luptă. Știi cum se zice: vorbă lungă, țeapă sigură.

Radu cel Frumos trecu în fruntea oștirii valahe, ridică iar paloșul cu latul spre el, ca să se uite în oglindă, rosti un “Frate, ce frumos mai sunt!” înțesat cu regrete și strigă către spahiul care urma să se bată din partea turcilor:

– Ai grijă cum lovești în paloșul ăsta, că-l folosesc pe post de oglindă. Dacă-l spargi, ai șapte ani de ghinion. Și, te rog eu mult, nu da la față.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cel mai președinte bun

    15 octombrie 2019

    Știm sau nu, ne place sau nu, sâmbătă, 12 octombrie 2019, a început campania electorală. Pentru alegerile prezidențiale. Diaspora va vota timp de șase zile. Trei în turul întâi, trei […]

  • Secretul lui Bachus, cu Gabriel Liiceanu în rolul principal

    8 octombrie 2019

    După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din […]

  • Președintele morții

    8 octombrie 2019

    Dacă ar avea aripi, Klaus Iohannis s-ar roti în văzduh deasupra tragediilor, ca un corb care adulmecă moartea. Dar n-are, așa că e nevoit să țopăie de la un accident […]

  • Uniunea Salvați USR

    8 octombrie 2019

    În plină campanie electorală pentru prezidențiale, Uniunea Salvați România s-a apucat, deja, de pregătirea alegerilor locale. Rar s-a mai văzut un partid care să le spună membrilor, simpatizanților și eventualilor […]

  • O profeție cu bucluc

    1 octombrie 2019

    Diversitatea în unitate se vede cu ochiul liber pe canalele noastre de televiziune, unde cîteva culte religioase se întrec seară de seară să ne intermedieze prin cablu o întîlnire cu […]