–OK, deci acum trebuie să alegi. Adevăr sau provocare?
–Uau, greu de spus. Cred că o să zic adevăr.
–Bine, Sisif. Deci adevăr ai ales.
–Nu cred că am secrete față de voi.
–Asta rămâne de văzut, Sisif.
–Băi, Zeus, deci chiar n-am nimic de care să-mi fie jenă. Îți dai seama, dacă apar eu complet dezbrăcat în statuile alea greceși… Ce crezi că mai am de ascuns? În statuile alea e totul la vedere.
–Nu știu, poate ceva din trecutul tău.
–Întreabă-mă și o să vedem.
–Uite, de exemplu… care este ingredientul secret din humusul ăla cu semințe de dovleac pe care-l faci tu mereu?
–Aici e simplu: semințele prăjite de dovleac. Credeam că te-ai prins.
–Nu, Sisif, nu semințele fac diferența. Am încercat și eu să pun semințe în humus și nu mi-a ieșit la fel de bun.
–Poate nu le-ai prăjit.
–Le-am prăjit. Nu sunt idiot.
–Atunci nu știu ce n-a mers bine de nu ți-a ieșit.
–Mă, tu sigur ne ascunzi ceva. Te rog să nu ne iei de proști. Ia zi, care e ingredientul secret?
–Băi, Zeus, chiar n-aș vrea să spun.
–Aha! Deci există un ingredient secret.
–Acuma depinde cum definești „secret“.
–Tu dă toată lista de ingrediente și hotărăsc eu dacă e secret sau nu.
–Of, ai putea să mă întrebi altceva? Chiar țin la informația asta.
–Nu se poate. Răspunzi la întrebarea pe care ți-am pus-o. Aici nu ești la examen, să mai tragi încă un subiect.
–Înțelege-mă, te rog, humusul ăla e tot ce am. Chiar mă gândeam să pun pe picioare o afacere, să-mi deschid un libanez.
–Nu mă interesează. Ai ales adevăr, spune adevărul.
–N-aș prea vrea.
–Băi, Sisif, pe bune, eu credeam că știi să te joci. Mai dă-o-n moloz de treabă, ești mai rău ca un copil.
–Zeus, îți jur, chiar ai atins un punct sensibil. Nu înțeleg de ce nu întrebi și tu chestii jenante din trecutul meu, ca orice om normal.
–Pentru că orice chestie ai făcut tu, oricât de jenantă, eu am făcut ceva de zece mii de ori mai jenant, de-aia. Nu poți să mă impresionezi cu nimic. Humusul, în schimb…
–Uite ce e. Aleg provocare.
–Nu mai poți să schimbi.
–Ba da, ai voie să schimbi o dată. Am vorbit cu Prometeu, care a inventat jocul, și el a scris clar în regulament că o dată ai voie să te răzgândești și să alegi provocare dacă inițial ai ales adevăr și invers.
–Sigur?
–Nu mi-aș permite să te mint. Doar ești zeul zeilor.
–OK, atunci uite aici provocare: scrie-mi pe o foaie rețeta humusului tău cu semințe de dovleac.
–Nu se poate. E tot adevăr. Trebuie să mă provoci să fac ceva complet nou, care n-are legătură cu ceva ce s-a întâmplat până acum și din care tu ai putea să extragi o informație. Uite, a scris aici Prometeu în regulament.
–OK, lasă că mă ocup eu și de Prometeu. Tu acum trebuie să… deci te provoc să cari bolovanul ăla până în vârful dealului.
–Care bolovan? Ăla de colo?
–Nu, nu. Ai vrea tu. Uite, ăla mai mare, de lângă el.
–Ah.
–Te-a mâncat în cur să alegi provocare.
–OK, nu-i nimic, se rezolvă. O să-l car până în vârful dealului.
–Și încă ceva: trebuie să cari bolovanul ăla până-n vârf la infinit.
–Uau, asta o să-mi ia ceva timp.
–Să vedem când îți mai deschizi tu libanez.
