Sincer vorbind, succesul primului meu roman, Ziua mîniei, poate fi caracterizat drept modest, ceea ce era de aşteptat: nu veneam din Filologia bucureşteană şi nu frecventasem cenaclul de proză condus de Crohmălniceanu. S-au scris totuşi cinci cronici despre carte, cea mai laudativă fiind cea semnată de Eugen Negrici în revista Ramuri. Caimacul, ca să zic aşa, l-au luat alţi doi debutanţi, poetul Traian T. Coşovei, cu volumul Ninsoarea electrică, şi Mircea Nedelciu, cu volumul de povestiri Aventuri într-o curte interioară, fiind amîndoi premianţii pentru debut ai Uniunii Scriitorilor.
Odată cu debutul lor s-a născut Generaţia 80 şi am fost şi eu băgat acolo, cam forţat, după părerea mea. În mod normal ar fi trebuit să debutez în ’71, hai ’72, şi atunci aş fi devenit coleg de generaţie cu Angela Marinescu şi Virgil Mazilescu. N-a fost să fie! Ceva mai cunoscut ca scriitor voi fi în 1981, după publicarea romanului Tache de catifea, şi aproape celebru voi ajunge în 1984, datorită volumaşului numit Manualul întîmplărilor. În altă ordine de idei, trebuie să spun că în ’79 am încetat să mai fac comerţ cu monede. Motivul e destul de simplu: apăruse Legea patrimoniului naţional şi toţi numismaţii cunoscuţi (membri ai Societăţii de Numismatică) erau obligaţi să-şi declare monedele la Banca Naţională. N-aveam nici un chef să declar ceva, aşa că, după debut, am început să-mi vînd colecţia printr-un interpus, un prieten evreu, numismat şi el, şi bine am făcut. La începutul anilor ’80 multor numismaţi li s-au confiscat colecţiile şi cîţiva dintre ei au ajuns la puşcărie.
