„Cine-i orb, surd și tace trăiește o sută de ani în pace!“ Vorba asta și-o spun de peste un secol sicilienii și calabrezii care pretind că nu știu cu ce se ocupă Mafia. Scriitori români, membri majoritari ai USR, au adoptat-o pe tăcute în ultimele patru mandate ale președintelui ales al USR, N. Manolescu, acest naș al Uniunii flancat de locotenenții lui, V. Vosganian, G. Chifu, R. Voncu și alții mai mărunți, dar la fel de fideli acestui Corleone al literaturii române. Printre puținii care îndrăznesc să nu ia în seamă vorba mai sus citată, criticul literar Ion Simuț a publicat de curînd un text în Cafeneaua literară, iar Liviu Antonesei l-a citat pe @ntonesei’s blog. Un text care n-ar fi fost publicat de nici una dintre revistele USR, fiindcă Ion Simuț e sub embargoul transmis de la centru. Despre publicațiile Uniunii Scriitorilor scrie Ion Simuț în articolul său, printre altele:
„Revistele USR funcționează cu foarte multe interdicții. Tuturor redactorilor le e frică să le încalce. Că nu sînt recenzate cărțile mele e cea mai neînsemnată faptă. Consemnul se respectă cu sfințenie în zeci de cazuri privitoare la nume importante ale literaturii noastre postbelice. Paul Goma e cap de listă. Deși interdicțiile sînt tacite, dacă nu secrete, ele sînt, totuși, cunoscute de către fideli, dar și de mulți dintre cei care nu mai cred în obiectivitatea, receptivitatea, onestitatea și deschiderea spre dialog, atît de necesare revistelor USR. Atmosfera morală și intelectuală din jurul lor concentrează în mic toate caracteristicile unei dictaturi probabile, dacă nu reale: cultul personalității șefului suprem, deficitul democratic al instituției care le guvernează, încremenirea în proiect, absența dialogului, incapacitatea de a gestiona libertatea de opinie, practica cenzurii oculte, caracterul închis al unui grup de privilegiați la putere, aroganța intoleranței, controlul sever al mecanismului de schimbare, autoprotejarea sub aparența de principii unanim acceptate, dar instrumentate în interes personal și de grup restrîns. Sub proclamarea criteriului absolut al valorii estetice se ascund practici imorale de excludere a indezirabililor.“
Iată și ce spune Ion Simuț despre România literară, revistă al cărei director e N. Manolescu, revistă care e cu generozitate stipendiată de Ministerul Culturii:
„Un grup privilegiat s-a baronizat, pur și simplu, de-a lungul cîtorva decenii, timp în care au confiscat revista în interesul lor mărginit. Nu vor pleca de acolo decît atunci cînd vor distruge instituția (sau instituțiile). Fanatismul îi face să creadă că sînt singurii care le pot întreține: și Uniunea, și revista, pînă ce le vor goli de conținut. În loc să fie un spațiu de intersecție a generațiilor și a tendințelor actuale în literatură, România literară a devenit un spațiu de excludere, o rezervație artificială pentru elefanți și pentru profitori nesățioși.“
După un asemenea necruțător verdict, membrii USR ar trebui să reacționeze. De partea lui Ion Simuț sau împotriva lui! Dar cine e orb, surd și tace trăiește o sută de ani în pace.
44 de vizualizări
