Cumințenia pământului de flori – Înfățișează o femeie care stă chircită lângă un ghiveci, așteptând să crească planta pe care tocmai a sădit-o. E o sculptură de Brâncuși, realizată după ce și-a cumpărat într-o zi pământ de flori de la Dedeman.
Laocoon și fiii – Este imaginea casei de avocatură cu același nume. Îl înfățișează pe Loacoon și pe fiii lui luptându-se cu niște șerpi de mare cu care tocmai se șicanaseră în trafic. Legenda spune că, la finalul luptei, Poliția a intervenit și l-a amendat pe Laocoon pentru expunere indecentă.
Venus din Milo – Înfățișează o femeie fără haine și fără mâini, doar cu un fel de cearșaf care-i acoperă părțile intime, dar și acela e pe cale să cadă. Mai ales că Venus n-are mâini cu care să-l țină. Se spune că o bătrână de la țară, văzând statuia la Luvru, ar fi întrebat: Și a cui ești tu, maică, din Milo?
Gânditorul – Sculptură de Rodin înfățițând un bărbat dezbrăcat, care se gândește unde oare și-o fi lăsat hainele.
Augustus de Prima Porta – O statuie care-l înfățișează pe împăratul Augustus la câteva secunde după ce niște trecători l-au întrebat în ce direcție se află cel mai apropiat Mega Image. Amabil, împăratul arată undeva în partea dreapta, semn că n-are figuri în cap din cauză că e cel mai puternic om din lume, aproape un semizeu.







