Marius Chivu e un tînăr critic literar care se distinge de colegii lui de generaţie prin admiraţia pe care o poartă scrierilor lui Mircea Cărtărescu, în special trilogiei Orbitor. N-am nimic de împărţit cu opţiunile estetice ale criticilor şi cu atît mai puţin cu cele ale lui Marius Chivu, pe care îl consider inteligent şi bine articulat în demersul său.
Numai că, în încercarea de a fi cît mai convingător, poţi lesne sări peste cal. Astfel, într-un comentariu la Zen, jurnalul lui Cărtărescu, Marius Chivu scrie: „Sînt anii în care Mircea Cărtărescu se luptă să înceapă volumul final al trilogiei Orbitor, un proiect monumental, întins pe durata a 14 ani şi care avea să însumeze aproximativ 1.500 de pagini, fiind, de altfel, şi prima trilogie încheiată din literatura noastră“ (v. Dilema veche nr. 391). Chestia cu „prima trilogie încheiată din literatura noastră“ este o prostie. Avem, slavă Domnului, o mulţime de trilogii încheiate bine-mersi. La Medeleni este o trilogie. La fel, Fraţii Jderi. Mai înspre noi, Petru Dumitriu a publicat, în 1956, trilogia Cronică de familie. În 1963, Lăncrănjan a debutat cu trilogia Cordovanii, iar între anii 1980-1982, un mare activist de partid, Dumitru Popescu-Dumnezeu, a publicat trilogia Pumnul şi palma. Mai sînt şi altele… Mai aproape de adevăr ar fi fost ca Marius Chivu să scrie că Orbitor este una dintre cele mai ambiţioase trilogii ale literaturii noastre.
