Scurtă dare de seamă de la ședința Guvernului Orban al președintelui Iohannis (18)

Auzind el că gaura din masca de protecție e tot pentru luat, deci, probabil, asemeni buzunarelor mărite de pandemie, Ludovic II își luă o figură de substitut de monarh providențial și declamă:

– Atunci să luăm cît mai mult!

– Daaa, cît mai mult! Noi pentru țară ne luptăm, deci să ne dați ce merităm! strigă întregul cabinet.

– Și puteți să începeți cu Șprițache, adaugă Ludovic II nonșalant. Altfel, iar trimite mă-sa scrisori penibile despre cum cînta ăsta la pian citate filosofice din Heidegger. Adică, schimbă brusc vorba, vreau să zic că el a fost cel care a luptat în prima linie…mă rog, prima linie la o distanță destul de mare de orice pericol de competență, schimbă Șică II din nou vorba, speriat că, de data asta, madam Șprițache va trimite scrisori la 112 pentru că i-a fost pus plodul în pericol.

După mutrele dezumflate ca niște buzunare de șpăgar pocăit, se vedea clar că membrii Guvernului erau departe de-a împărtăși părerea celui chemat iarăși de soartă să poarte pălăria cu petice colorate și clopoței a Alesului. Cîțu era gata să mîrîie că el ar trebui să ia primul, iar Turcan se ștergea la gură cu colțul basmalei de liberal, pentru că pofta îi biruise glandele salivare.

Simțind că Ludovic II este gata să piardă controlul, umbra neagră interveni scurt și răspicat:

– Să i se dea lui Șprițache măcar cît merită!

Abia ce termină de vorbit și un nor negru, brăzdat de fulgere furioase, apăru deasupra ministrului. Cum îl văzu, Șprițache se schimbă la față, se topi și se scurse ușor, așa cum se scurge grăsimea din tigaie în gunoi. În nici cîteva clipe, întregul ministru se scursese pe podea și acum nu mai rămăsese decît pielea năpîrlită. În locul său, curat și uscat, stătea ministrul Tătaru.

– Și totuși, ce facem cu mormanul ăsta de piele? spuse scîrbit Ludovic II.

– Să-l punem preș la intrare? sugeră Predoiu.

– Să-l ducă femeia de serviciu la coșul de gunoi?

– Să-l aruncăm în toaletă? zîmbi malefic Turcan.

– Nu e prea mult? întrebă șocat Ludovic II.

– E destul mult, dar țevile de la Palatul Victoria sînt largi, eu zic că trece dacă tragem apa de vreo patru-cinci ori! îi liniști Turcan pe toți.