Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scurtă dare de seamă despre cum am inventat un scriitor și l-am publicat în România literară

Zoom Scurtă dare de seamă despre cum am inventat un scriitor și l-am publicat în România literară

Legenda scriitorului argentinian de origine română Antonio Rodriguez de la Muerte începe într-o seară de decembrie, în subsolul unei case conspirative din zona Gării de Nord, unde agitatorii literari de la Dezarticulat discută relaxat despre pretinsul jurnalul de masturbare al unui fost membru al grupului. Altceva nu prea mai aveam de discutat la final de 2016, ne cam veștejiserăm în ultima vreme și tot căutam idei care să ne lanseze pe orbită. Porniserăm la drum împreună în 2013, ne lega pasiunea pentru benzi desenate care se transformase într-o prietenie pe termen lung. Cu romanele grafice stăteam cam prost. Nu aveam bani să le producem și, oricum, ce scoseserăm nu prea avea priză nici măcar la publicul minuscul de BD, deci care mai era rostul? Bântuiți de spectrul eșecului artistic, ale cărui semințe încolțiseră încă de când ne-am înființat, ajungeam, la fiecare discuție despre proiecte de viitor, într-o zonă a derizoriului și a aberației. Cum ar fi, ne-am întrebat în seara aceea rece, dacă am scrie jurnalul de labă al unui astronaut care a rămas singur pe o navă spațială? Sună inedit, am completat când am ieșit toți la țigară, dar suntem prea leneși ca să scriem un roman întreg și s-ar pierde farmecul glumei, scăpăm mai repede cu o recenzie de o pagină. Dap, am plusat, inventăm un scriitor și încercăm să publicăm recenzia la romanul lui în revistele literare românești. Zis și făcut!

 

Ca să fie credibil, scriitorul nostru trebuia să se fi născut în România, să fie mort, să-l descopere cineva și să fi trăit cât mai departe de țară

Așa că l-am trimis peste Ocean și am inventat o figură de autoritate care-l descoperă în arhiva unei biblioteci. Am creat o adresă de e-mail pe numele lui Radu Demetriade, un absolvent de Litere care a emigrat la începutul anilor ’90 în Argentina. Stereotipul intelectualului expat român care, deși integrat într-un mediu cosmopolit, încă trăiește într-un turn de fildeș provincial, blazat, elitist, profesor asociat la distinsa Universitad de Buenos Aires și care-și învață papagalul vorbitor versuri din Eminescu. Ba chiar am atașat la avatarul contului de Gmail imaginea unui bătrân fotogenic cu barbă, à la Hemingway, ușor dolofan, care să-i convingă și vizual pe redactori ca are ștaif de literat.

 

Subject Mail-ul care a făcut ravagii în redacțiile revistelor culturale din provincie: Bună ziua! Semnalare caz literar f important pentru urbea dvs!

Am găsit pe Internet aproximativ treizeci de mail-uri de contact de la reviste românești care apar în print și electronic, și le-am propus subiectul. Listă eclectică și rezultate pe măsura diversității. Au mușcat momeala reviste ale Uniunii Scriitorilor sau girate de primării și muzee, reviste ale facultăților de profil, reviste editate de fundații microscopice sau sponsorizate de firme ialomițene care vând materiale de construcții. Criticul literar Radu Demetriade începea scrisoarea în forță cu o declarație de dragoste – citesc cu mare plăcere și satisfacție sufletească articolele dumneavoastră –, ca să mângâie ego-ul redactorului-șef. Apoi Demetriade anunță triumfător că a descoperit un autor român în câteva reviste apărute în samizdat și editate în timpul dictaturii de extremă dreaptă din Argentina de un burghez excentric cu simpatii comuniste pe nume Pedro Coreli. Scriitorul era originar din județul în care apărea revista, ca să gâdilăm și ego-ul local, se-nțelege. Ca să nu bată la ochi și să fie greu de verificat, revistele subversive ale mogulului Coreli apăruseră în maximum 100 de exemplare și circulaseră într-un cerc restrâns al rezistenței intelectuale antifasciste din Buenos Aires. Demetriade și alți specialiști le descoperiseră într-o arhivă cu publicații ilegale apărute în anii ’70-’80. Revistele erau deteriorate, multe din ele arhivate pe microfilm și greu de reprodus pe alt format. Așa că trebuiau să-l creadă pe cuvânt. În revista de science-fiction UFO 2990 apărută în anii ’70, Demetriade descoperă El Astrolabio, prima parte dintr-un roman în foileton SF semnat de Antonio Rodriguez de la Muerte și referință la faimosul jurnal autoerotic al fostului nostru coleg de grup. Dintr-un interviu publicat pe ultimele pagini, Demetriade află că numele real al lui ARdlM este Gheorghe Adrian (și acesta un pseudonim, cum altfel?) și că el emigrase în America Latină la sfârșitul anilor ’40 de teama comuniștilor. Aici am improvizat un profil romantic pe scheletul unui revoluționar anarho-comunist ideal: fiul unui mare arendaș român, apropiat al cercurilor avangardiste interbelice, cu o mină de poet damnat, slab tras prin inel, cu cearcăne de urs panda în jurul ochilor și cu o înclinație pentru vicii injectabile în penis și nihilism. Demetriade încheia mail-ul cu propunerea unui articol care să apară în revistă. Bonus o invitație la un posibil simpozion-chiolhan despre Antonio Rodriguez de la Muerte care urma să aibă loc într-un viitor nu foarte îndepărtat în Buenos Aires.

 

Din Armonii Culturale…

De la Muerte a ajuns pe Internet la câteva minute după ce am trimis mail-ul comun către reviste. Scrisoarea a fost publicată fără acordul lui Demetriade în Armonii Culturale, o fițuică electronică fără discernământ editorial din Adjud, cu peste 900 de colaboratori din România și diaspora. Până la sfârșitul lunii februarie, am reușit să plasăm articolul despre scriitorul avangardist în două publicații literare românești și să primim invitații de la alte cinci. Mai mult, Demetriade a primit nesolicitat volumul de versuri al poetului și editorului bucureștean Alensis de Nobilis, care, în schimbul traducerii în spaniolă, renunța la drepturile de autor pe Bețiile Cosmice, pe care le estima încrezător undeva la 700-800 de dolari. În paralel, corespondam cu un profesor de literatură din Craiova care părea inventat de alt grup rival nouă și cu un tip din București care scria un roman despre protestele anticorupție și ne suspecta de legături oculte cu serviciile secrete.

 

…în România literară

Atunci când Demetriade a primit mesaj la începutul primăverii de la S.V., prof. univ. doc. și redactor la revista lui Manolescu, l-am transformat într-o păpușă cu sfori și l-am pus să-și dea două palme încărcate de uimire. Doamna S.V. ne anunța că auzise de cazul De la Muerte de la doamna S.P. de la revista Steaua (au discutat la o cafea despre subiectul exotic, noi așa ne-am imaginat lanțul slăbiciunilor) și că aștepta un material de semnalare pentru Rom. lit. Nu speram nici în cele mai optimiste scenarii că va veni România literară la noi. Am sărbătorit cu șampanie și ne-am pus pe scris un nou articol, de data asta mult mai complex, ne gândeam că există, totuși, un ochi critic care veghează din turnul de fildeș al elitei literare românești și ne doream să fim la înălțime. Am inventat încă o revistă în care a publicat De la Muerte, publicația de literatură horror La Pimienta Pestilencia (în traducere Ciuma Roșie sau, ad litteram, Ardei Iute Ciumat), de data asta am și scris povestirea în cauză, pe care am tradus-o cu Google Translate din română în engleză și apoi în spaniolă, și am fotoșopat-o pe prima pagină a unui ziar vechi. Dovezi solide și incontestabile. Articolul este delir în stare pură: în povestirea autobiografică a lui De La Muerte, legionarii făceau filme snuff în interbelic, câteva fiind ascunse în prezent într-o criptă a Televiziunii Române; în secțiunea dedicată recenziei romanului SF onanistic El Astrolabio apar pasaje preluate din alte articole din Rom. lit., unele rescrise în așa fel încât să pară că au sens în context (metaplagiat?); ba chiar apar și numele unor artiști de muzică trap români și antreprenori ai străzii precum Alex Sosa sau Deny Blanco, pe care Demetriade i-a prezentat drept scriitori sud-americani de talia unor Roberto Bolaño, Roberto Arlt sau Eduardo Mendoza. Nimeni n-a verificat informațiile. Dar scopul nostru n-a fost să demonizăm sau să discredităm anumiți oameni de cultură. Nu credem în vendete personale. Dincolo de jocul cu ficțiunea și personajele, farsa noastră are și o dimensiune politică. Nu am vrut doar sa trolăm, ci, prin demascare, să punem sub semnul întrebării autorități culturale care au pierdut contactul cu literatura contemporană. Un demers poate ridicol (nu degeaba grupul literar al lui De la Muerte se numește Los Ridicules), donquijotesc, ca întreaga raison d’être a grupului Dezarticulat. Ni-l asumăm.

 

Povestea merge mai departe, peste Ocean

Am trimis recent un pont unei reviste dedicată românilor din Canada, Observatorul de Eastbull. Am mai inventat un personaj, o nepoată a lui De La Muerte care trăiește într-o rezervație de zimbri din Canada și care are manuscrisul singurei poezii scrise de avangardistul român. Până la publicare, reciclăm pentru manuscris versuri din Șatra Benz și B.U.G. Mafia.

Dacă doriți să aflați mai multe despre viața si opera lui De la Muerte, căutați în numărul 16-17 din România literară, anul curent, la rubrica „Meridiane” de pe penultimele pagini. Dacă vreți să fiți la curent cu noile aventuri ale eroului nostru, Radu Demetriade publică o dată la două luni în revista Helis din Slobozia (apare în ediție electronică). Să sperăm că redactorii Helis nu citesc și alte reviste în afară de cea pe care o păstoresc cu atâta pricepere. Cine știe, în câțiva ani poate reușim să redenumim biblioteca din Urziceni. Dar ne mulțumim și cu strada El Astrolabio din Slobozia. Sau cu o statuie avangardistă dedicată lui Antonio pe un câmp din Băgăran. Țineți-ne pumnii. Și ne-am înțeles, da, nu știți toate astea de la noi: care Dezarticulat, care Radu Demetriade, care De la Muerte?

Los Ridicules de Dezarticulat e Bir Tawil

3 comentarii

  1. #1

    Romanul acestei farse e atât de bine scris încât scriitorul argentinian de origine română Antonio Rodriguez de la Muerte ar merita să fie printre noi, pe canicula asta.

  2. #2

    Vangura de securisti!.. voi din ce divizie sunteti ba?

  3. #3

    Când veţi propune ca autorul să fie beneficiar post-mortem al Premiului Nobel pentru literatură? Merită, dacă e publicat de atâtea reviste “serioase”!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Vulpea cu clopoțel

    19 februarie 2019

    Cu tirbușonul în mînă, am încercat zilele trecute să extrag tîlcul unei întîmplări hazlii povestite de un amic proaspăt întors dintr-o excursie prin secuime. Cazați la cabana unui pădurar care, […]

  • Cam pioană

    19 februarie 2019

    Laura Codruța Kövesi doarme acum somnul neliniștit al urmăriților penal, învelită cu pătura otrăvită a prezumției de nevinovăție. Judecata publică a început să parcurgă etapele torturii, de astă dată cu […]

  • Asistații de la SRI

    19 februarie 2019

    Ovidiu Marincea este un fost lucrător din presă, la Realitatea TV, apărut de nicăieri ca jurnalist și dispărând apoi la fel de repede în negura care e foarte probabil să-l […]

  • În așteptarea atletului lui Dumnezeu

    12 februarie 2019

    A fost nevoie ca un parcagiu italian să se metamorfozeze în medic, pe pajiștea cu fătuci mioritice producătoare de silicon, pentru a vorbi de seninătatea criminală cu care am acceptat […]

  • Adevăratul nume al Laurei Codruța Kövesi

    12 februarie 2019

    Pentru o țară de mărime medie, îndepărtată și înapoiată, binecuvîntată de un dumnezeu amnezic, irigată de rîuri fără pești, locuită de oameni fără obraz, poluată de vorbe, ocolită de autostrăzi, […]

romania100