Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

SEBASTIAN CĂTĂNOIU: „Cortina de Fier din Europa a funcționat pînă și în cazul zimbrilor“

Zoom SEBASTIAN CĂTĂNOIU: „Cortina de Fier din Europa a funcționat pînă și în cazul zimbrilor“

E inginer silvic, protectorul drumului către libertate al zimbrilor din județul Neamț care, din șase cîți erau acum vreo douăzeci de ani, au ajuns 50. Tot căutînd prin hrisoave urmele zimbrilor dispăruți din România în secolul al XIX-lea, Sebastian Cătănoiu și-a descoperit pasiunea pentru istorie. Cît despre vînătorul V.V. Putin, Cătănoiu nu uită că pe lista lui de trofee se află jurnalista Anna Politkovskaia, împușcată de slugile regimului său politic

Cristian Teodorescu: Cum e să ai grijă de libertatea zimbrilor? Despre ce discutați?

Sebastian Cătănoiu: „Meseria“ aceasta nu exista acum zece sau douăzeci de ani, cele două intervale de timp reprezentînd punctele de referință în ceea ce am putea numi a doua istorie a zimbrului în România. Din 2003 ne-am apucat de treabă, referindu-mă la realizarea infrastructurii necesare, la dobîndirea de expertiză, la sporirea efectivului de zimbri (erau doar șase zimbri la Vînători-Neamț și mai puțin de 40 în toată țara), la activitățile de promovare și conștientizare. În 2012 s-a reușit prima punere în libertate, urmată anual, pînă în 2019, de noi eliberări. În zona Parcului Natural Vînători-Neamț, acum sînt mai mult de 50 de exemplare în libertate, din care mai bine de jumătate sînt fătate în sălbăticie! Îmbucurător este că exemplul dat de Romsilva, prin ceea ce am reușit noi, a fost replicat de entități non-guvernamentale, astfel că în Munții Țarcului, WWF-România declară în jur de 100 de animale „în liber“, în vreme ce în Făgăraș, Fundația Conservation Carpathia se mîndrește și ea cu un efectiv de peste 30 de zimbri care hălăduiesc prin păduri, fără restricții de circulație! Prin implicarea diferitelor entități și cu sprijinul publicului larg, în  România anului 2022 sînt mai bine de 250 de zimbri, peste 180 de exemplare libere și 35 în semilibertate! Avem  și o exclusivitate în materie de zimbri: Parcul Natural Vînători-Neamț este singura locație din Europa în care zimbrii se găsesc în captivitate, semilibertate și libertate.

C.T.: Cum a fost posibil să dispară zimbrul autohton? De necrezut – zimbrul românesc să ne facă una ca asta?!

S.C.: Întemeierea Moldovei ca stat medieval porneşte de la mitica vînătoare a zimbrului, lîngă apa Moldovei. Simbolic vorbind, Dragoş trebuia să ucidă zimbrul, văzut ca idol al vechilor  moldovlahi pentru a putea ctitori la modul concret, instituţional, o nouă entitate statală. Folosirea buzduganului, care nu făcea parte din armele tradiţionale cu care se putea doborî un animal de talia zimbrului, dar care poate fi asemănat unui sceptru, vine să confirme această abordare. Este foarte posibil ca în actul întemeietor să fi fost implicat un bour, dar dispariţia acestuia din fauna noastră cu aproape două sute de ani înaintea zimbrului a făcut ca cel din urmă să-i „moştenească“ zestrea heraldică, astfel că, pe stema României de astăzi, se află, fără tăgadă un cap de zimbru! Dacă vînătoarea lui Dragoș poate fi interpretată în fel și chip, strămoșii lui, de o parte și de alta a Carpaților, s-au întrecut în a lăsa deoparte finețurile simbolice, mai preocupați fiind de cele pămîntești precum fleicile și ciozvîrtele, că de mititei încă nu se auzise. Urmarea a fost că zimbrii au început să devină scumpi la vedere, pînă cînd, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, au mai rămas doar toponimele de ei. Oricît ne-am dori niște zimbri tricolori, de-ai noștri, neaoși, bietele animale nu au de unde ști de granițe sau de limbi vorbite și se încăpățînează a se înțelege între ele, din orice colț al Europei ar veni. Îmi amintesc de un concurs adresat publicului, prin care căutam un nume pentru un pui de zimbru abia fătat, cu condiția să fie bine argumentat. Răspunsul cel mai apropiat de solicitările noastre a venit din Secuime, iar propunerea îmbina româna cu maghiara. Cînd am anunțat numele ales, ce mai freamăt, ce mai zbucium“ pe patrioții naționale pe tema trădării zimbrului românesc!

C.T.: Și acum avem zimbri veniți din altă parte. Imigranți, cum s-ar zice. Măcar au cetățenie?

S.C.: Nu se poate altfel, mai ales că pe ai noștri i-am tot metamorfozat în cîrnați pînă acum vreo două sute de ani. Ca să fim cinstiți, în țările cu ștaif din Vestul Europei agonia speciei a fost mult mai scurtă, strămoșii occidentalilor avînd grijă ca, pe lîngă vînătoarea cea de toate zilele, să le mai schimbe și condițiile de viață: au mai tăiat din păduri pentru agricultură, au mai pus-o de-un oraș, de-un drum sau de vreo catedrală. Dar ca să fim cinstiți pînă la capăt, zimbrii au rezistat la noi pînă hăt încoace nu datorită faptului că am avut grijă de ei sau că ne-a plăcut de ei și altfel decît cu usturoi, ci pentru că, la fel ca în zilele noastre, n-am prea reușit să facem ceva cu țara noastră. Chiar dacă le-au „rezolvat“ sistematic habitatele, precum le e obiceiul atunci cînd se apucă de o treabă, pîrdalnicii occidentali au avut grijă ca zimbrii să le rămînă în rezervații și grădini zoologice. Atunci cînd, la cîteva sute de ani distanță, specia a fost exterminată din sălbăticie și în Est, cînd s-a pus problema recuperării acesteia, s-au găsit abia 54 de exemplare disponibile, majoritatea în grădinile zoologice din Vest. Cu precizarea că toate animalele rămase erau descendente din doar 12 exemplare, astfel că, pentru specie, problema consangvinizării este una cît se poate de reală. După cel de-al doilea război mondial, Cortina de Fier a funcționat și în cazul zimbrilor, astfel că toate exemplarele din lagărul comunist au provenit doar din cele cîteva exemplare din Polonia, fiind văduvite astfel de zestrea genetică a „confraților“ de dincolo. Deschiderea de după 1989 a permis importul de exemplare din Vest, astfel că zimbrii din pădurile noastre provin nu doar din rezervațiile Romsilva (și ei la origine din Polonia), ci și din Germania, Franța, Elveția, Italia, UK etc.

C.T.: Ce impresii au despre România?

S.C.: Cineva ar trebui să-i întrebe și, cum e la noi, altcineva ar trebui să-i înțeleagă și altcineva să le răspundă! Carpații din România, actualmente puțin antropizați (o fi bine, o fi rău?), reprezintă pentru zimbri ultimul loc, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, în care aceștia să găsească spațiul și habitatele necesare pentru a trăi în libertate. Exemplarele aduse de afară au cunoscut o scurtă perioadă de aclimatizare înainte de a fi puse în libertate, iar integrarea lor la condițiile României a fost totală. Chiar dacă ei nu ne-o pot spune, se comportă ca atare dacă ne gîndim că, după un an sau doi de sălbăticie, au început fătările sau că animalele au reușit să treacă fără de ajutor de iernile carpatine, chiar dacă acestea nu mai sînt cum erau odat’.

C.T.: Te ocupi  și de soarta zimbrilor de pe alte meleaguri?

S.C.: V-aș răspunde biblic: Nu vă îngrijorați niciodată pentru ziua de mîine, căci ziua de mîine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei“. Comunitatea celor ce se ocupă de zimbri este una redusă, ne cunoaștem, ne respectăm și ne ajutăm cu colegii din țară și din Europa. Aș fi bucuros să fim în stare să avem grijă de zimbrii din România, mai ales că cele trei efective în libertate (Vînători-Neamț, Munții Făgăraș și Munții Țarcului) sînt la mare distanță între ele, fără a se putea realiza schimbul natural de indivizi. Va fi nevoie de noi locații de reintroducere pentru a scurta distanța dintre acesteași pentru a evita consangvinizarea.

C.T.: De ce rîvnesc bărbații mici de statură, cum e V.V. Putin, să se facă remarcați ca vînători? Se simt mai înalți la vînătoare?

S.C.: Întrebarea e un pic tendențioasă, pentru că sînt și bărbați înalți care se străduiesc să fie recunoscuți drept vînători dibaci. Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, și, mai aproape de noi, Adrian Năstase sînt exemple arhicunoscute. Indiferent de statură, răspunsul ar putea fi unul singur, pastișat după un clasic al politichiei noastre: pentru că pot! Puterea, mai ales atunci cînd este prea puțin limitată, îi face să creadă că au drept de viață și de moarte asupra a tot ce mișcă pe Pămînt. Cu o înălțime de aproape 1,70 metri, Putin nu e nici mic, nici mare, e aproape de înălțimea medie pe glob, asta ca să evit a spune că e normal. Sincer, nu-l văd pe Putin mergînd la vînătoare de iepuri sau de fazani, credința mea este că urșii sau tigrii doborîți reprezintă un avertisment pentru dușmanii actuali sau potențiali. Dacă acest Kapitan Planeta pușcă la sălbăticiuni, e problema lui, dar ceea ce îmi dă fiori este că o jurnalistă de excepție precum Anna Politkovskaia, un critic al regimului, a fost vînată pe 7 octombrie, de ziua lui Putin…




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale