Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sebi Ghiță nu ne va arăta glasul

Zoom Sebi Ghiță nu ne va arăta glasul

Sebastian Ghiță, „inculpatul fugar” refugiat într-un spa din Belgrad, nu mai face dezvăluiri, cel puțin deocamdată. Comisia comună permanentă a Camerei și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI, așa cum se numește echipa însărcinată cu audierea ofițerului Dragomir, are probleme tehnice. Cică linia prin care trebuia să vorbească și să deseneze Ghiță nu e securizată. N-are, cum s-ar zice, certificat ORNISS, adică ar putea scăpa unele din secretele pe care Sebi le-ar livra comisiei. Sigur că, de cînd Ghiță s-a anunțat la vorbitor, vechii lui colaboratori din SRI au înghețat. Și, cum comisia de supraveghere a SRI are oameni ca Verestoy Attila și ca Cezar Preda, care au relații fierbinți cu serviciul, șefii din pădure au știut cui să dea dispozițiile necesare. Așa au apărut problemele tehnice care îl țin la distanță pe martorul Sebi, cel care ar putea aduce în afacerea SRI-DNA versurile lipsă din „La Chilia-n port”, varianta statului de drept.

Prin urmare, hai să vedem ce secrete ar putea să încapă în ghearele spionilor din cauza că linia București-Belgrad n-ar fi destul de securizată. Păi, prezența Laurei Codruța Kövesi la chefurile din vii, din K2 și din T14, de exemplu. Dar ăsta nu mai e un secret, chiar dacă șefa DNA n-a vrut să confirme. Nici felul în care DNA, în colaborare cu denunțătorul Sebi, a contrafăcut dosarul lui Vântu nu mai e un secret. Nici excursiile lui Coldea în Seychelles pe banii lui Asesoft, companie îndopată de SRI cu contracte de stat, nu mai sînt un secret. Nici amestecul șefilor SRI în finanțarea televiziunilor pro-Băsescu nu mai e un secret, faptul fiind susținut public de mai mulți martori și denunțători.

E cineva care nu știe de existența cartelurilor ocrotite de SRI în economie, de alianțele monopoliste din IT, de rețeaua Asesoft, UTI, Siveco, Teamnet, Omnilogic etc. care domină total piața contractelor umflate din bugetul statului și întoarce bani ștabilor din SRI? Există cineva care să nu fi aflat despre cum funcționează procurorii Portocală, despre cum fac dosare la comandă și cum hărțuiesc sexual inculpatele? E cineva care să nu fi auzit despre stenograme editate de DNA și despre cum șefii parchetelor varsă ilegal informații din dosare către presa de propagandă?

În spațiul public sînt mai multe secrete decît știe Sebi Ghiță. Așa că spionii n-au nevoie să străpungă linia nesecurizată prin care Ghiță ar vorbi comisiei. E destul să citească ziarele. Iar dacă membrii comisiei continuă să susțină această inepție cu securizarea, nu rămîn decît două posibilități, aceleași pe care le strigau golanii în Piața Universității, în 1990: sînt ori proști, ori securiști.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Un telefon cu cartela catre un telefon cu cartela, ambele cumparate fara buletin, ora si data cunoscute de foarte putine persoane si cam atat asigura securizarea dorita. Mult peste posibilitatile de detectie ale oricui….

  2. #2

    Hop, aici încă nu au apărut postacii de Serviciu. Hai băieții, mai cu spor!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta