Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sergiu Constantinescu, motociclistul politic. Cine este și, mai ales, a fost soțul Alessandrei Stoicescu

Zoom Sergiu Constantinescu, motociclistul politic. Cine este și, mai ales, a fost soțul Alessandrei Stoicescu

În legătură cu noul soț al Alessandrei Stoicescu (de fapt, mai vechiul, de vreme ce cununia civilă s-a consumat, foarte discret, pe 21 iunie), presa a scris cîteva lucruri senzaționale. Realmente cîteva. Prefer de departe ampla lui caracterizare din revista Tabu: "Soțul Alessandrei este nimeni altul decît motociclistul cu plete cu care a fost fotografiată de cîteva ori, începînd din toamna anului trecut. Cei doi sînt colegi de muncă și de trust și par că au găsit rețeta potrivită pentru o relație fericită și departe de ochii telespectatorilor curioși. Sergiu Constantinescu are 42 de ani, e ardelean, a avut legătură cu lumea politică și, din 17 aprilie, este divorțat, potrivit actelor de la Judecătoria Sectorului 1, după ce s-a despărțit de fosta, pe nume Mona Lavinia". Cine este Mona Lavinia? Firește, o doamnă care a suferit mult după despărțirea de motociclist. Pe undeva, asta-mi aduce aminte de Easy Rider, dar nu vreau să intru în detalii.

Altminteri, am aflat cu toții că bugetul nunții s-a ridicat undeva spre suma consistentă de 50.000 de euro (care bate de departe la cur toate fițele nupțiale ale Biancăi Drăgușanu a.k.a. Barter's Bride). Din care 5.000 de euro s-au dus învîrtindu-se pentru închirierea restaurantului – cel de la Palatul Snagov, 2.000 pentru decorațiuni și 10.000 pentru artiști. Nu intru în detalii privind invitații Alessandrei (37 de ani) și ai pletosului ei soț, cam 350 la prima strigare, după cum au căzut de acord tabloidele. Sau meniul, demn de o vedetă din televiziunea Varanului și un ardelean misterios, din care nu a lipsit, firește, peștele-spadă cu piure de cartofi dulci cu salvie și piure de broccoli.

Sincer? Nu mă miră, întrucît ceea ce vigilenții noștri tabloizi au omis să precizeze e că domnul Sergiu Constantinescu nu e deloc un motociclist ordinar, din cei care ascultau Metallica pe trotuar, la Romană, în fața unui pet de Timișoreana. Dimpotrivă: Sergiu Mircea Constantinescu, absolvent al prestigioasei universități „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este unul dintre membrii fondatori, alături de Cozmin Gușă, Aurelian Pavelescu și Lavinia Șandru, ai partidului de buzunar SOV-ist Inițiativa Națională (PIN), înregistrat la Tribunalul București pe 18 mai 2005. La vremea respectivă, domnul Constantinescu purta doar ochelari, nu și plete, îndeplinind, c-o oarecare prestanță politică, funcția de secretar general al partidului (Gușă fiind, logic, președinte, iar Pavelescu, respectiv Șandru – vicepreședinți). În acest sens, domnul Constantinescu s-a remarcat, în același an, declarînd public următoarele: "Vrem să adoptăm un urs pe care să-l creștem și am vorbit deja despre lucrul ăsta cu colegii". Țin să precizez că omul nu era complet absurd, de vreme ce pe sigla partidului trona un urs carpatin, iar Regia Națională a Pădurilor tocmai publicase un anunț prin care oferea spre adopție un ursălău în vîrstă de 9 ani din Parcul Slivuț, județul Hunedoara.

Scurta carieră populară a motociclistului politic a continuat, cam în aceeași manieră dezarmantă, pînă în martie 2006, cînd domnul Constantinescu a demisionat, exasperat de fițele lui Pavelescu și de Gușă în general, din funcția de secretar general, în locul său fiind numit Valeriu Bordei. Ursul PIN-ul dădea deja semne de turbare, iar Sergiu a preferat să intre nu în PSD, cum se zvonea la un moment dat în piață, și nici la conservatori, unde era atît loc, cît și disponibilitate. Ci direct în business-ul de media, asemeni fostului său staroste de partid. Omul e acum patronul firmei Q&A Media, în condițiile normale în care Sandra Stoicescu prezintă la Antena 3 o emisiune sugestiv intitulată Q&A. Și-o arde c-o oarecare grație la Intact Media Academy, alături de nevastă-sa, care ține niște cursuri și-l scoate în pauze la masă. Vestea bună e că de-abia de-aici încolo începe adevărata aventură. Iar dacă Varanul scapă și de data asta de bulău, sînt convins că tinerii însurăței vor avea atît bugetul, cît mai ales spațiul să-și ia împreună un animal de companie adecvat. Dacă nu un urs carpatin, măcar un ciobănesc mioritic.

1 comentariu

  1. #1

    Altfel spus, cand Gusa si pretenarii de la Cj si de pe la CCA Intactul Varanului din vremurile de glorie a PUr-ului din prag de anul 2000, pun de-un partid e de fapt butic de acoperiti mai tampi si mai smekeruti de sifonat banuti si influente.
    Habar n-am cat de SOV-ist a fost partidul ala de shlitz dar nici Felix nu era strain de poveste si probabil nici actualii UNPR-ii, cateva generatii de smekeri cu grade la secret, teribil de legati intre ei si unii chiar bine acoperiti. Dupa Ctinescu si Bordei, mai e o lista de no-name-uri care pot scapa turma daca trebuie, toti bine legati de dl Gusa si de toot sooiul de felicsi si varani.
    Cu siguranta stiti dvs muuult mai multe
    Cat despre evendimentul monden 🙂 casa de piatra si copii la fel!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint