În ciuda afinității ei pentru cocalari la costum italienesc, Gabriela Cristea a refuzat oferta PRO TV-ului de a fi co-prezentatoarea lui Ștefan Bănică Jr. la Dansez pentru tine. În schimb, a bătut palma din nou cu turcaleții de la Kanal D pentru o nouă emisiune, care va începe din toamnă, ca o urmare firească a recentului divorț de Marcel Toader. Care nu numai c-a obligat-o să slăbească realmente masiv, dar a și readus-o în atenția publicului, de data asta în rol de victimă, spre deosebire de înmormîntarea maică-sii, care nu prea i-a adus vreun mare capital de simpatie.
Nici Marcel Toader n-a ieșit cu mîna în gură din acest divorț cu strigături în prime-time. Conform Click!, Marcelino a încasat 120.000 de euro din contractul pe trei luni încheiat cu trustul Intact, căruia i-a încredințat clătirea tuturor rufele împuțite din familie, în direct și-n reluare pentru cel puțin 2.000 de euro per apariție. Vă dați seama că Ana Maria Ferentz a fost singura proastă care a divorțat sincer de Marcel Toader. Concluzia e clară: ultimul trend pe piața financiar-mondenă este divorțul. Divorțații avant la lettre au fost Oana Zăvoranu și Ionuț Pascu a.k.a. Pepe, care s-au despărțit cu scandal în 2011, însă nu cu așa mare succes financiar. Pentru că, spre deosebire de Gabriela Cristea, care s-a ales cu un contract ce îi va aduce un venit constant, Zăvoranca a cam fluierat a pagubă. Noroc că s-a împăcat cu mă-sa, că altfel murea de foame dacă mai atîrna mult pe canapeaua lui Capatos, plătită cu ziua.
Adriana Bahmuțeanu intră și ea la capitolul “Așa da”, întrucît după ultimul divorț de Prigoană nu numai că și-a tras un cordac mai tînăr, dar a pus mîna și pe un contract cu Antena 2, zice ea, în valoare de 5.000 de euro lunar. Apoi s-a împăcat cu Prigoană, de unde am dedus că n-a fost dragoste adevărată cu Antena. Nici Andreea Marin și Ștefan Bănică n-au ieșit în pierdere în urma divorțului relativ discret de care au avut parte. Zîna s-a umplut de proiecte umanitare, cum ar fi “Școala mamelor”, iar Fănică a fost bookuit pînă la stop-comanda. Deși nu e chiar un divorț clasic, trebuie luată în calcul și Vica Blochină, care l-a bălăcărit pe Piți la TV pînă s-a ales cu un contract cu Antena 2 și o pensie alimentară lunară de 8.900 de euro pentru fiul ei în vîrstă de 6 ani. Bănuim că pînă cînd acesta va împlini vîrsta majoratului, Vica se va ocupa de administrarea banilor, investindu-i în niște silicoane și Botox. Că de educația copilului se ocupă, evident, televiziunile.