Micul restaurant de cartier The Original Beef to Chicagoland, bistroul cu specific italian deschis de la 11 la 21 care servește locatarilor zonei sendvișuri cu carne de vită încă din 1987, e aproape de închiderea programului: alcoolic și depresiv, proprietarul s-a sinucis, pasînd prin testament responsabilitatea continuării activității fratelui mai mic. Carmy, chef multipremiat, cu experiență culinară gourmet, preia de la răposatul Michael o afacere de familie cvasi-falimentară, cu angajați demotivați și datorii de 300.000 de dolari, în împrumuturi, taxe și impozite neplătite, plus alte obligații către lumea interlopă, un business condus în ultimele patru luni spre dezastru de vărul Rich, care pare că vrea să saboteze totul, de la viața personală la job-ul în care se crede mai bun decît este.
După experiența profesională în restaurante newyorkeze de fițe grele, concentrate pe performanță pentru papile, Carmy trebuie să fie acum și bucătarul, și managerul unei dughene de mahala cu mari probleme de funcționare. Pe de o parte, începe o luptă cu descîlcirea actelor firmei (adică însemnările pseudocontabile mîzgălite de frate-său într-o agendă) și cu DSV-ul nemilos cu abaterile de la regulament, pe de alta, cu colegii de cratiță, cărora vrea să le insufle principiile învățate în școală, în încercarea de a organiza cumva activitatea din bucătărie, haosul și urletele ca de casă de nebuni ale febrilului concurs de gătit-viteză declanșat la orele de vîrf. Pentru asta i se pare foarte potrivit să introducă în colectiv o nouă angajată foarte ambițioasă – tratată, inițial, de către cei mai vechi un pic cam acru –, ca să implementeze coordonarea aproape militară, subordonată ierarhic, a unui soi de batalion disciplinar al bucătarilor. Ca să nu tragă obloanele bistroului, banii trebuie să curgă în casa de marcat continuu, indiferent de unde, din vînzări stradale sau din catering-ul petrecerilor aniversare pentru copii, iar personalul e obligat să se adapteze la un program de lucru mai puțin robotic ca la McDonald’s, dar la fel de istovitor.
Serial onest, realist, inspirațional pentru profesioniști, The Bear e despre munca din spatele unei farfurii umplute cît mai corect, fără compromisuri, cu aspirații spre perfecțiune, dar și mai mult despre un grup de oameni care, ca să performeze în ceea ce fac, e absolut necesar să lucreze ca o echipă. La o vizionare mai atentă, însă, pe lîngă observația că marele chef nu poartă niciodată bonetă și nu pare să se spele pe mîini (by the way, niște motive mult mai întemeiate de sancțiune sanitar-veterinară decît pachetul de țigări uitat pe blat, lîngă aragaz), mai trebuie făcută o remarcă: surprinde un pic obsesia lui pentru gustul desăvîrșit, ca și cum ți-ar trebui neapărat o stea Michelin ca să le servești sendvișuri de cinci dolari clienților din colțul străzii îmbrăcați ca niște homeleși. O fi concurența în cartier atît de acerbă ca să conteze decisiv la ce temperatură caramelizezi ceapa ca să nu pierzi clientela? Nu-ți trebuie angajați supraspecializați pentru rețeta sosului turnat peste fîșiile de carne dintre feliile de pîine ale atelierului tău de sendvișuri, ca să iasă la calitatea unui restaurant newyorkez de zece ori mai scump. Asta-i însă calea spre succes – multă muncă și pasiunea de a face lucrurile cît mai bine. Bref, dacă vrei să vezi ce se întîmplă după ușa bucătăriei, The Bear e clar mai recomandabil decît emisiunile distractive gen Master Chef, Șefi la cuțite și alte glume de show–uri culinare în care se fac de rîs tot felul de impostori.
The Bear, 2022-, dramedia supraviețuirii unui restaurant american de familie, creat de Christopher Storer, opt episoade de 20-47 de minute, difuzat de FX, disponibil pe Disney+.
Ai uitat sa specifici că e o porcărie PC culture nerealistă. Mexicanii din bucătărie unde sunt?!