Sfătuitorii lui Dorin Tudoran și ai Securității

Doar scriitorii bătrîni, și nici ăia toți, mai țin minte ce s-a întîmplat la marea întîlnire literară de la Iași, din 1973. Ceaușescu strîngea șurubul de vreo doi ani: voia realism socialist. Scriitorii protestau ei între ei, că se alege praful, dar în public nu se încumetau să zică nimic. La Iași, cîțiva dintre ei au prins curaj, că se bagă partidul în treburile lor, de nu mai pridideau după aia turnătorii cu turnătoriile și securiștii cu măsurile. Cel mai tare a protestat atunci Dorin Tudoran, că au ajuns analfabeții să-i învețe pe poeți să scrie și că cenzura masacrează manuscrisele, de au pus securiștii ochii pe el, să-l astîmpere. Tudoran, nimic! A ținut-o pe-a lui și după aceea. Confrații mai sperioși se fereau de el, să nu se aleagă cu belele. Alții, lichele notorii, îi ziceau „Bravo, Dorine!” cînd îl întîlneau, după care dădeau fuga să-l pîrască. Cei cîțiva care i-au ținut partea au fost luați sub supraveghere, fiindcă Tudoran devenise un caz. Pînă a plecat poetul în exil, s-au scris despre el cîteva volume groase cu delațiuni, la Securitate. Cînd le-a citit după 1989, la CNSAS, Tudoran a descoperit că vreo cîțiva dintre amicii lui, scriitori de bine și intelectuali sinceri, care-l sfătuiau să nu se lase, le dădeau și securiștilor sfaturi: cum să-l apuce mai bine, ca să-i închidă gura.