Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sfîrşitul lumii

Zoom Sfîrşitul lumii

Au apărut sute de aplicaţii care calculează cît mai e pînă la sfîrşitul lumii. Vreo 30 de zile, în funcţie de data la care citiţi textul ăsta. Sau poate, dacă e gazeta îngălbenită şi aţi scos-o dintre elemenţii de la caloriferul din baie, înseamnă că puteţi sta liniştiţi, a trecut deja. Dar ar cam trebui să faceţi curat în baie şi să nu mai uitaţi telefonul cînd vă taie, că iar o să citiţi prostii vechi.

Eu deja mă simt prea bătrîn pentru ştiri cu Apocalipsa. Nu mă simt prea bătrîn pentru fete de 15 ani, dar de Apocalipsă m-am săturat ca de glumele cu Oana Roman. Parcă aia din ’99 era mai frumoasă. Era cu eclipsă de soare, ­ches­tii. Apoi aia din 2000, cu prefix nou şi calculatoare stricate. Apoi aia din 2001, că tehnic atunci începea mileniul. Iar pe urmă am prins atîtea Apocalipse, încît mi s-a tăiat. Apocalipsa e ca vărul ăla care tot timpul îţi aduce aminte că are să-ţi dea 50 de lei, dar nu ţi-i dă ­nici­odată.

Iar sfîrşitul lumii de anul ăsta mi se pare cel mai prost sfîrşit al lumii din ultimul timp. Vă daţi seama, se termină calendarul mayaş. Clar se termină şi lumea odată cu el. Că ăia trebuiau să fie extrem de nepractici ca să stea să facă un calendar pînă în anul 50.000 şi să nu se panicheze proştii. Apropo, şi mie tocmai mi s-a terminat berea. Să mă duc să mai iau una sau să aştept sfîrşitul lumii? Nu mai e bere în sticlă, înseamnă că Universul o să se oprească din existat, logic.

Pînă la urmă, să fim serioşi, nimeni nu crede în sfîrşitul lumii. Poate or fi trei nebuni pe undeva, dar sînt o cantitate neglijabilă. Nimeni nu crede. Jurnaliştii tot scriu despre sfîrşitul lumii fiindcă sînt nişte leneşi plătiţi prost şi e mult mai lejer să traduci o inepţie de pe net decît să ieşi şi să găseşti un subiect. Iar omului mediocru îi place să creadă că există undeva o masă de proşti care iau în serios chestii evident inexistente. Astfel el vede masa asta imaginară de oameni mult mai proşti decît el şi se simte deştept prin comparaţie. Şi poate să se uite liniştit în continuare la Mircea Badea fără să-l sugrume posibilitatea că e foarte prost. Şi e şi un subiect bun de conversaţie cînd se întîlneşte cu prietenii lui la fel de proşti ca el: „Ha-ha, te-ai pregătit, bă, de sfîrşitul lumii? Ce proşti îs ăia! Eu vara nu dorm”, glumă cu Fuego şi alte rahaturi prefabricate pe care le spun idioţii ca să aibă impresia că transmit un mesaj.

Totuşi, pe undeva, parcă sînt şi eu convins că vine sfîrşitul lumii. Altfel nu se explică LaLa Band.

Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012



2 comentarii

  1. #1

    Mda, „apocalipsa” textului tau e buna de tot!

  2. #2

    am o problemă, fuego… e cu bradu, vara cu… dormitu, dar cine-i lala band? vine sfârşitul lumii pentru că nu ştiu cine e lala band….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia