Tribunalul Iași este o instanță în care dosarele sînt studiate cu extra atenție iar fiecare sentință e dată cu precizia unui chirurg. Ca dovadă, instanța s-a dotat cu 100 de perechi de mănuși chirurgicale, astfel ca nimeni să nu mai poată acuza pe cineva din sistem că n-are mîinile curate. În ultimă instanță, mănușile chirurgicale vor putea fi folosite în caz că se organizează vreo vizită la Hațeg, vorba bancului.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră s-a pus pe treabă încă de la începutul anului și, ca dovadă, printre primele lucruri făcute s-au numărat mai multe cumpărături menită să îmbunătățească confortul din gipanele din dotare. Astfel au fost cumpărate un filtre de aer, filtre de combustibil dar și filtre de polen, pentru mașinuțele Jeep Grand Cherokee din dotare. Că doar nu poți păzi granița și prinde traficanți în mașini neprotejate în fața polenului.
Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Brașov e o instituție ce, pentru a forma adulții în mod responsabil, trebuie protejată și păzită. Pentru asta instituția a semnat un contract, în mod direct și fără prea multe bătăi de cap cu licitații sau negocieri, cu Protector Agency SRL, firmă ce urmează să încaseze un onorariu de 7,18 RON pentru fiecare oră de pază prestată. Adică, la un total de 8.040 ore, peste 56.000 RON.
Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a decis că e cazul fie să reparte niște chestii prin instituție, fie să își diversifice domeniul de activitate. Doar așa se poate explica achiziția mai multor ciocane, scule, cuttere dar și a unei rotopercutoare. Firește, de aici se naște întrebarea: de cîți polițai e nevoie să dea o gaură cu o rotopercutoare?






