Și să aveți grijă de șefu’ cât timp e la bulău, da?

Că sindicatele românești aduc mai degrabă a organizații mafiote care fac totul pentru interesele grupului aflat la conducere, în loc să fie niște structuri care să reprezinte interesele membrilor, asta știm deja. Și vedem, de vreo 25 de ani.

De fapt, la nivel de sindicat, în România, s-a mers exact ca-n multe alte domenii, de la justiție la educație. Adică mână în mână cu politicul. Așa cum din sediul de partid s-a decis numele procurorulu-șef al unui Parchet sau directorul unei școli, la fel s-a procedat și-n privința liderilor de sindicat. În general înțeleși cu PSD-ul, printr-un mult trâmbițat parteneriat social, șefii sindicatelor mâncau din mai multe locuri, singura lor misiune (destul de grea, în anii ‘90) fiind să-i țină pe sindicaliști sub control. Adică liniștiți la locurile lor sau în stradă. Dar să-i controleze.

E, unii sindicaliști, mai șmecheri, au vrut mai mult. Și, beneficiind de putere absolută și de mulți, foarte mulți bani, cu care își cumpărau liniștea, au ajuns ei să-i conducă pe politicieni. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este Liviu Luca, un nene aflat acum după gratii, unde execută o pedeapsă definitivă de 6 ani, pentru delapidarea Petromservice, dar mai are și alte dosare pe drum. Dosare pe care marele sindicalist a încercat să le blocheze și a reușit asta ani buni, cu ajutorul important al unor oameni din Justiție. Luca reușise performanța, în anii 2000, să aibă un serviciu de informații paralel cu SRI-ul, format din oameni pensionați din sistem. Totul era controlat de acești oameni, care beneficiau de toată logistica necesară desfășurării activității, astfel încât orice încercare de a se face un dosar era imediat suprimată, cu ajutorul oamenilor aflați încă în interior, șpăguiți de cei care ieșiseră și lucrau pentru Luca și mai apoi pentru Vântu.

Pensie plăcută trebuie să-i urăm domnului Ilie Botoș,

care, iată, ne salută din mers, după ce s-a pensionat la 51 de ani cu un modest venit de 5.000 de euro. Bani pe care-i va încasa lunar, să ne înțelegem, până la sfârșitul vieții. Pe vremea domnului Botoș, care o avea sub el pe doamna Bica, au fost acoperite cele mai multe dosare ale lui Luca. Sunt milioane de euro, zeci de milioane de euro care chiar s-ar fi putut recupera, dacă dosarele astea n-ar fi zăcut ani întregi prin sertarele unor procurori. Vedeți, asta e partea stricată a ceea ce se întâmplă acum. Că dosare pe bandă rulantă au ajuns să facă aceiași procurori care au acoperit, practic, marile hoții din România. Ne încălzește cu ceva că acești oameni ajung să plătească după zece, chiar douăzeci de ani de la primele hoții? Când doar sume infime din prejudicii mai pot fi recuperate? În timp ce oamenii din justiție au pensii de mii de euro? Unde rahat se află dreptatea aici?

Revenind la Liviu Luca, în 2004 acesta a fost reales în fruntea sindicatului Petrom. O adunare controlată total de Luca, prin interpuși, unde s-a înregistrat unanimitate. Pentru a-i conduce bine, Luca le-a cerut atunci subalternilor săi un mandat pe 15 ani. Pe care l-a primit. Între timp, trezirea Justiției (într-o zi o să aflăm și cine a trezit-o pe Justiția asta a noastră, nu de alta, dar ar fi frumos să-i dăm și noi o bere) i-a încurcat planurile lui Liviu Luca. La fel ca toți oamenii care considerau că banii noștri sunt banii lor, iar banii lor sunt doar banii lor, Luca a fost prins în ofsaid. Megalomania l-a trădat. Ca pe orice băiat incult, banii l-au lovit pe Luca direct la cap. Așa a apărut domeniul de la Păulești, în care sindicalistul devenit mogul a băgat peste zece milioane de euro din banii sindicaliștilor Petrom și din Petromservice. O găinărie, practic, o hoție lăsată ostentativ la vedere, pe ideea: cine să aibă curaj să mă întrebe pe mine ce-am făcut cu banii?

La ușă la Liviu Luca politicienii făceau coadă.

În anii 2000, Luca aproba listele de candidați ale filialelor partidelor din Prahova. Politicienii mergeau și luau lumină de la Luca. Primeau teme și erau nevoiți să le execute, dacă voiau vizibilitate în presa controlată de oamenii lui și fonduri pentru campanie.

Ei bine, acum, Luca a ajuns după gratii. Dar este încă tătucul sindicatului Petrom – Energie, unde și-a plantat oamenii de încredere. Care acum au grijă de șeful lor așa cum se cuvine.

Printr-o decizie dată în iulie și asupra căreia s-a revenit o lună mai târziu (fără ca fondul să fie schimbat)  se stabilește acordarea unor drepturi și beneficii pentru persoana care ocupă funcția de președinte de onoare. Cam ce-nseamnă asta vedem în această decizie: decontarea integrală a asigurărilor de sănătate, decontarea cheltuielilor de întreținere a locuinței personale, punerea la dispoziție a unui autoturism pentru deplasările personale – nu prea va fi cazul, credem, cu decontarea combustibilului. Se decontează practic tot: cheltuieli necesare traiului, mesele de protocol, deplasări în țară sau străinătate – din nou nu e cazul. În plus, se stabilește o indemnizație lunară, în valoare de 300 de lei.

Și după ce se precizează că de aceste drepturi beneficiază atât soțul, cât și soția – normal, Luca e destul de reținut în perioada asta, nu va putea să vină lunar, pe 25, să ridice indemnizația –, se pune și o limită a cheltuielilor, de 19.300 de lei pe an.

Frumos, colegial, așa se face! Doar suntem la sindicat, nu? Ce contează că șeful e la bulău și pentru ce-a făcut cu banii sindicaliștilor? Lasă, îi dăm în continuare, că și el a avut grijă de oamenii lui. Asta ca să știe oamenii din sindicat pe ce se duc cotizațiile lor. În plus, Luca e președinte de onoare. Deci cotizația e o onoare! #csf? #ncsf.