SIMONA  TACHE: „Tot vreau să îmi tatuez un discret și finuț «Trăiesc» pe încheietura mîinii stîngi, dar încă nu am apucat“

Intervievatorii au și ei slăbiciuni. Una dintre slăbiciunile mele e umorul Simonei Tache. Am aflat de la ea că, de cînd nu mai scrie la noi în revistă, Simona se îndeletnicește cu psihoterapia de trei ori pe săptămînă, că scrie la un roman și că are peste o sută de mii de urmăritori pe FB și pe fanpage. Și că pentru ea FB e un loc de unde află cele mai importante știri: cine a plecat ori s-a întors din vacanță, ce au mai făcut cîteva pisici celebre sau dacă e apă caldă în sectorul 4.

Cristian Teodorescu: Ce mai faci de cînd nu mai scrii în Cațavencii?

Simona Tache:Trei zile pe săptămână, de la 8 la 20, sînt psihoterapeut. Muncesc doar trei zile din șapte, fiindcă așa a decis șefa mea, eu. Șefa vrea să am patru zile pentru mine și, dacă ea așa vrea, nu ies din cuvîntul ei, că mi-e rușine. Cîteva ore din acele patru zile sînt pentru dezvoltarea profesională (cursuri, supervizări sau doar lecturi), restul sînt pentru oamenii mei apropiați, filme, cărți, parcuri, munți, mări, city-break-uri, coafor, manichiură, chestiuni administrative, sport, psihoterapia mea personală, diverse programări pe la doctori, scris (la un roman, doh…) și orice mai presupune o viață de om ajuns la o vîrstă la care își poate permite să trăiască cu blîndețe față de sine, fără să mai încerce să se convingă că poate, că merită, că e bun, că e iubibil și că e competent. Îmi place această parte a vieții mele. Tot vreau să îmi tatuez un discret și finuț „Trăiesc“ pe încheietura mîinii stîngi, dar încă nu am apucat. Sper să apuc pînă dau colțul. Dacă nu, puteți să scrieți cu pixul, la mișto, înainte să mă ardeți! :)))

C.T.: Cum ți se pare viața de pe FB unde ai aproape 48.000 de urmăritori?

S.T.:Și încă vreo 61.000 pe un fanpage pe care cam uit să postez, te rog frumos, da? Pe Facebook e frumos, mamaie, că acolo ne întîlnim în continuare noi, toți moșii, în timp ce tineretul e pe TikTok și pe alte platforme de care e posibil să nici nu fi auzit. Pentru mine, Facebook e un loc din care aflu cele mai importante știri, dacă a fost sau nu mișto la concertul Depeche, dacă e apă caldă în sectorul 4, cine a plecat sau s-a întors din vacanță, ce au mai făcut cîteva pisici celebre, despre proiecte sau evenimente de viață ale cunoscuților și necunoscuților mei, precum și multe alte lucruri interesante. Folosesc mult și chat-ul rețelei. Am cîțiva oameni cu care îmi spun „Bună dimineața“, imediat după ce deschidem ochii, chiar dacă există zile în care nu ne spunem mai mult de atît. Ei sînt ca niște ancore. Am mai multe grupuri pe Facebook decît pe WhatsApp. Îmi place să mă uit și la story-uri, scrollez și mă benoclez cu pasiune, îmi plac poveștile spuse printr-o imagine (de asta am și Instagram, doh…). Postez, la rîndul meu, cîte ceva scurt în feed, aproape în fiecare zi, de regulă chestii funny. Și pun story-uri. Azi am „povestit“ lumii întregi că am ars 400 de calorii la sală, pe care le-am recuperat printr-o friptură de 400 de calorii. Nu prea o ard doamna psiholog pe Facebook. Mă mai apucă uneori, dar rar.

C.T.: Cum scapi de troli în postările de pe FB?

S.T.:Dacă sînt moderați și nu dinamitează atmosfera, îi las să existe, dar nu mă simt obligată să interacționez. Dacă sar calul grav, le șterg comentariile și le dau block fără explicații și fără scrupulele pe care le aveam în tinerețile mele facebookiste.

C.T.: Cine stă prea mult pe FB ajunge într-o realitate paralelă?

S.T.:Da, într-una bipolară, în care oamenii sînt fie exagerat de fericiți, cu vacanțe perfecte și cozonaci exemplari, de Crăciun, fie sînt foarte nervoși și se pot hăcui între ei, zile întregi, în subsolul unei postări. Dar, între extremele astea, mai ales dacă iei totul mai pe relax, așa, nu te încrîncenezi și nici nu crezi tot ce vezi, poate fi totul OK.

C.T.: Feministele nu prea au umor. Ești feministă dintr-o categorie specială?

S.T.:Nu doar că nu avem umor, dar am auzit că, dimineața, în loc de cafeluță, bem sînge de bărbat alb, hetero. Și uneltim să le luăm tuturor acestora dreptul de vot, să le tăiem accesul la educație, salariile și Netflixul și să-i punem să dea și cu aspiratorul.

C.T.: Cît ajută umorul în momentele acelea în care omul se simte în Procesul lui Kafka?

S.T.:Ajută mult, evident. Nu putem doar să rîdem, e normal să fim și furioși, și triști, e normal să ne fie și frică. Dar e loc mereu și de rîs, de haz de necaz, încap toate astea în noi. Mi se pare că noi, românii, care ne și trezim des în Procesul lui Kafka, chiar excelăm pe partea asta. E plin de oameni cu umor în România, îmi place foarte mult de noi, ca popor, din punctul ăsta de vedere.

C.T.: Ce crezi că le lipsește rău bărbaților macho?

S.T.:Șansa de a afla cum arată o conexiune umană reală, profundă și autentică.

C.T.: Ce te enervează cel mai mult în România?

S.T.:Mă concentrez destul de puțin, mai nou, pe ce mă enervează, dar hai totuși să încerc:mă enervează canicula, vara, și frigul, iarna. Puteam și noi să fim Austria sau Suedia, vara, și Spania sau Portugalia, iarna…Mă mai irită că, în București, pe o rază de 200 m, sînt șase Mega Image și prea puține alte opțiuni. Într-o zi o să găsesc un Mega Image la mine acasă, știu. Apoi, Valea Prahovei. Traficul, în general. Mîncarea prea grea, de Crăciun. Știri ca cea despre azilele în care sînt exterminați bătrîni, felul în care arată clasa noastră politică și evidența că am stat în stradă atîția ani degeaba, ca fraierii, nu mă mai enervează, mă întristează de-a dreptul. Dar să știi că, dacă mă întrebai ce îmi place, aș fi dat un răspuns mult mai lung. Aia e, îmi place România, nu aș pleca sub nicio formă, probleme?

C.T.: Conservatorul critic american Ben Shapiro a dat foc la două păpuși Barbie fiindcă nu i-a plăcut filmul. O fi mason – ardere în efigie, ceva?

S.T.:Un bărbat adult, de 40 ani, a ars două păpușele pentru că era supi pe un film?Awwww… Eu zic că ar trebui să nu se oprească aici. Ar putea, de exemplu, să facă și caca în fața unor cinematografe, pînă cînd protestul lui va fi auzit, văzut și mirosit de cît mai multă lume.

C.T.: Te-ai legat de omul lui Dumnezeu, Pandele, deși a anunțat solemn că ne dă pe toți în judecată. Și-o fi făcînd liste, că sînt mulți?

S.T.:Nu prea mai postez chestii cu bătaie politică, dar m-a distrat atît de tare cum și-a eliberat singurel o hîrtie ștampilată și cu număr de ordine, care atesta că nu știa ceva ce, de fapt, știa, încît am scris un pamflețel. Nici nu știam că o să ne dea pe toți în judecată, dar, dacă e pe-așa, primesc cu plăcere.

C.T.: Vin alegerile. Ai primit invitații să candidezi?

S.T.:Lol. Nu. Tu? („Nici eu.“, C.T.) Am primit, acum mai mulți ani, invitația să intru într-un partid. Nu am intrat, evident. Nici nu se va întîmpla vreodată. Nu e pentru mine.

C.T.: Ce-ți dorești cel mai mult pe caniculă?

S.T.:Apă rece cu gheață. Uneori, Cola zero cu gheață și lime. Înghețată de vanilie cu gheață… a, stai… Limonadă cu mentă și gheață. Gheață cu gheață. Apoi, pepene. Mult pepene. Pepene cu pîine (low carb), pepene cu brînză și mentă. Și salată de roșii. Aș putea să mănînc o veșnicie doar pepene și salată de roșii. Da, da, combinația e fatală, cunosc, o să am grijă… Știu ceo să-mi doresc după ce o treacă canicula: ardei umpluți, mîncarea mea preferată. Ardeii să aibă mult sos și să fie fierbinți, că îi mai răcesc eu cu niște iaurt grecesc de la frigider.