Simona Tache vs Mihai Radu

N-am ştiut ce roşii să iau şi am luat 100 de kile!     

La începutul vieţii în doi, bărbaţii fac cunoştinţă cu noţiunea de „listă de cumpărături“. Într-o primă fază, desigur, o iau într-o băşcălie maximă, după care devin dependenţi. Nu mai pleacă fără listă nici dacă au de cumpărat doar o pâine. Îşi trag pe ei costumul de Superman, Spider Man sau Batman, îţi ordonă „Fă-mi listă!“, după care tropăie, fornăie şi îşi încălzesc nerăbdători muşchii, în aşteptarea ei.

E treaba nevestei lui Superman să scrie pe hârtiuţe „1 kg roşii, 500 g brânză, 1 legătură de pătrunjel, piper“, treaba lui Superman e să ADUCĂ roşiile, brânza, pătrunjelul şi piperul. Adevărata tragedie începe însă când supereroul se întoarce de la piaţă şi îţi predă victorios sacoşa, împreună cu explicaţia: „N-am ştiut ce fel de roşii să iau, aşa că am luat un kil mari, un kil d-alea mici, cherry, un kil galbene şi un kil d-alea ţuguiate, cu moţ!“. Te înverzeşti şi începi să studiezi conţinutul sacoşei. Afli că, în loc de o legătură de pătrunjel, a luat trei. „Să fie!“ Şi că a luat şi nişte leuştean şi mărar, deşi nu erau pe listă. Şi un elefant mic, că se vindeau elefanţi proaspeţi. De ce? „Păi, am zis că poate-ţi trebuie şi ai uitat să scrii!“ Brânză a luat şi din piaţă, şi din supermarket, „să vedem care e mai bună“, iar piper a luat… 14 kile. Asta chiar îţi pune capac. „Ce Dumnezeu o să facem cu 14 kile de piper??“, întrebi desfigurată de nervi. „E vina ta, că n-ai scris cantitatea!“, replică Superman cu aceeaşi figură nevinovată care l-a făcut să supravieţuiască furiei tuturor femeilor din viaţa lui. „Până acum am avut piper în sticluţă de-aia cu râşniţă. De ce nu ai luat tot una de-a­ia?????“. E momentul în care Superman se simte jignit: „Uite ce e, da­că nu-ţi convine, data viitoare te duci tu!“. 

P.S. Nu trimiteţi niciodată supereroul să cumpere lobodă sau ştevie, dacă n-are măcar un doctorat pe tema „Loboda şi ştevia – asemănări şi deosebiri“.

De la Batman la un om obişnuit. Obişnuit cu multe

Prima oară, Spider Man s-a urcat pe pereţi de nervi. Spider Man nu merge cu lista la cumpărături nu pentru că n-ar avea habar care e ăla arborele de leuştean, ci pentru că vrea un act la mînă. Acte, nu vorbe! Şi de ce are nevoie el de acte?

Ţi se întîmplă să pleci zglobiu într-o dimineaţă de primăvară, cînd soarele ţi se joacă-n cearcăne după ce ai făcut pe Batman pe mese pînă la 4 dimineaţa, ca să cumperi borş. De care borş? – ai întrebat din uşă. Eh, de oricare! – ţi-a spus ea, ţi-a zîmbit şi o umbră rece a trecut prin dreptul soarelui.

Te-ntorci după patru ore – te-ai întîlnit cu un vechi prieten din Facultate (ai avut vreo două mii de colegi de grupă şi vreo cinşpe mii de an) – cu o sticlă de borş. Dacă ştiţi acele reclame cu detergentul Dero şi detergentul Obişnuit… Ei bine, tu te-ntorci cu borş „Obişnuit“. Oricum, nu cunoşti care sînt Stella Artois sau Pilsner Urquell ale borşului. Şi, lucru foarte important, oricum îţi spusese că nu contează de care iei. Ai intrat în magazin, ai smuls o sticlă de borş de pe raft, ai plătit şi ai ieşit: 0,6 secunde. Ai putea să jefuieşti o casă de amanet fără să apari pe camere – între frame-uri.

Ai ajuns, în sfîrşit, acasă. Eşti încrezător. Îi arunci la picioare trupul neînsufleţit al sticlei de plastic cu lichid tulbure-gălbui înăuntru, pe care scrie Borş Obişnuit. Se uită la sticlă şi obrazul îi capătă culoarea superbă a şniţelului proaspăt bătut cu ciocănelul. Nu aştepţi rechizitoriul, spui: „Mi-ai zis să iau de oricare!“.

Ţintuit locului cu privirea ca o broas­că-n piuneze, primeşti răspunsul: „Da, ţi-am zis, dar de-ăsta?“.

Scuză-mă, am crezut că oricare borş e oricare borş.