Simona Tache vs Mihai Radu

Cine eşti tu oare şi de unde ai venit?

Ştiţi momentul ăla în care el miroase la subţiori un tricou acru, după care gândeşte cu voce tare: „Îl mai port de cinci ori, după care îl dau LA SPĂLAT“? Îl ştiţi sigur. V-aţi întrebat însă vreodată cine este acel misterios personaj, pe nume LA SPĂLAT? Cum a ajuns el să nutrească atâta încredere încât să-i lase pe mână tricourile lui jegoase?

Dar mai bine s-o luăm cu începutul. A fost odată ca niciodată un tânăr frumos ca Brad Pitt, deştept ca Einstein şi bine făcut ca Batman, când îşi pune costumul ăla de plastic negru, cu sixpack şi sfârcuri. A, era să uit, era şi foarte puternic. Tot ca Batman, când, deşi bătut şniţel de duşmanul lui, cu şase coaste rupte, capul zdrobit şi un topor înfipt în el, se ridică din propriile bale şi-l face p-ăla pilaf.

Ei, şi cum trăia tipul ăsta perfect o viaţă perfectă şi exemplară, compusă numai din beţii şi mahmureli, într-o zi a întâlnit-o pe ea. Noroc cu damful de şaorma, combinat cu alcool, pe care îl emitea, altfel ea ar fi putut trece pe lângă el fără să-l observe. Au băut o cafea, au băut două, au băut tre… OK, hai că reformulez în aşa fel încât să nu pierd toţi cititorii de sex masculin: au băut o cafea (de fapt, jumate, că n-au mai avut răbdare), după care s-au dus acasă la el, să facă dragoste. Când să facă dragoste, ia patul de unde nu-i: peste tot erau numai munţi de gunoaie. Ambalaje de pizza, cutii de bere, pet-uri şi ciorapi murdari. Ea nu mai făcuse niciodată dragoste pe cutii de pizza, aşa că a spus „stop-joc“, şi-a suflecat mânecile şi a decretat curăţenie generală. Sub privirile-i nemiloase, de Cat Woman a curăţeniei, în următoarea săptămână, în casa lui Batman s-a muncit. El a asamblat deşeurile în baloturi şi le-a cărat la ghenă, ea a dat cu aspiratorul, el a pieptănat ciucurii de la covor şi tot aşa.

Când au terminat, s-au îmbrăcat frumos şi s-au dus la starea civilă, unde un nene cu tricolor pe piept a pus celebra întrebare: „Batman, Batman, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe LA SPĂLAT?“.

Să fii la-la-la!

Bărbatul este un animal instituţional. Adică este un animal care se ghidează după reguli. Dacă, în momentul în care pleacă la bere, îl întrebi unde se duce, nu va răspunde niciodată „Să beau!“. Niciodată. Răspunsul corect instituţional este „La băut“. În vechime, cînd îşi lua sabia şi jumătatea aia de armură, cît avea nevoie pentru corpuşorul lui, Ştefan nu-i zicea maică-sii:

– Am plecat, mama, sărut mîna, mă duc să omor nişte oameni!

Nu, ci îl auzeai: „Plec La luptă, plec La război!“. E ceva implacabil, fatal, în această particulă, „La“, ceva ce ţine de forţa destinului. Am putea s-o numim Particula Bărbatului.

Pînă şi-n chestiile sexuale, bărbaţii păstrează relaţia strict instituţională, rece, calculată. Cînd o vede pe una bună, el nu spune „Aş vrea să i-o trag lu’ aia!“. El o raportează la instituţia care se ocupă cu aşa ceva:

– Mamă, ce bună De pulă e aia!

Exact cum ai zice de fapta unuia că e De puşcărie, frate! Iar cînd vrea să-şi rezolve problemele, merge La femei. Iar dacă are probleme literare, La ţigănci. Mai apoi, pentru alt gen de probleme, la doctor.

Deci, după cum se vede, nimic personal. Regula, legea, instituţia primează. Bărbatul este o fiinţă eminamente liberală.

Şi mai e ceva. Un bărbat nu poate fi tras la răspundere pentru modul în care funcţionează aceste instituţii. El nu zice că a băut, el zice că a fost „La băut“. Poate au băut alţii, poate el doar a fost pe-acolo, poate numai s-a uitat. Naiba ştie… Dacă te duci la tribunal, nu înseamnă că eşti puşcăriaş. Aceeaşi chestie se întîmplă şi cu munca. El nu va zice niciodată că munceşte, că, într-adevăr, chiar asta face. Nu.

– Ce faci, coae? – îl întrebi la telefon.

– La muncă.

Ce face acolo?… Asta numai el ştie. Niciodată însă, fără o probă solidă, nu-l vei putea acuza că a muncit. El doar era în zonă…