Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sindicatul crimei amenință cu greve în toată țara

Zoom Sindicatul crimei amenință cu greve în toată țara

După sindicatele din învățământ, un nou sindicat anunță proteste masive în toată țara. Sindicatul crimei susține, printr-un bilet de amenințare redactat cu litere decupate din ziar, că situația în care ne aflăm nu mai poate să continue. „Asasinii plătiți n-au mai fost plătiți din luna aprilie. Hoții de biciclete au ajuns mai săraci decât hoții de biciclete din Hoții debiciclete. E inacceptabil ce se întâmplă“, se mai arată în comunicat.

Astfel, începând de miercuri, toate activitățile criminale se vor opri în semn de protest. „Guvernul trebuie să înțeleagă că nu ne mai permitem măști de schi sau ciorapi de damă, ca să comitem jafuri. Ne e tot mai greu să ne procurăm muniția de care avem nevoie, iar prețurile la explozibil au sărit în aer. Nu se mai poate așa. Am ajuns să ne îmbrăcăm în oameni ai străzii atunci când spargem o bancă, pentru că altceva nu ne permitem“, a spus un lider din sindicatul crimei care ne-a avertizat să nu îi publicăm numele.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Pai si ce facem, bros.? Lasam toate jafurile in mana sindicatului concurent din Piata Victoriei?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta