E o beznă deasă în zona împădurită din afara orașului Aachen, pe drumeagul pustiu de lîngă granița olandeză, cînd o blondă la vreo 35 de ani în cămașă de noapte sare în fața unui automobil. În ambulanța sosită la locul accidentului, alături de targa cu trupul victimei, urcă și fiica sa de 12 ani, în pijama, care, odată ajunsă la spital, începe să se comporte foarte ciudat, ca un copil care n-a mai văzut în viața lui mașini sau ferestre.
După declarațiile fetei și toate probabilitățile, femeia în comă ar fi Lena Beck, o tînără studentă dispărută în urmă cu 13 ani, dar, deși are aceeași cicatrice în palma dreaptă și seamănă destul de bine cu aceasta, nu e ea: părinții veniți la spital, înnebuniți de vestea găsirii fiicei de mult considerate decedată, n-o recunosc, dar, spre stupoarea celor doi, fetița pare a fi Lena lor la vîrsta copilăriei, deci au devenit brusc bunici.
Polițistul care s-a ocupat de cazul rămas nerezolvat, vecin și prieten de familie cu Herr și Frau Beck, a ajuns doar la concluzia că Lena a fost răpită de un necunoscut. Cercetarea împrejurimilor locului accidentului descoperă un sit militar NATO abandonat, și, într-o baracă cu pereți orbi, cadavrul unui bărbat cu fața mutilată și un băiat de opt ani care tremură ascuns sub un pat.
Lena/Jasmin cea trezită din morți nu lămurește prea mult situația: sînt cinci luni de cînd e sechestrată și terorizată de brutalul individ căruia copiii îi spun Tată, care i-a impus reguli draconice (preluarea completă a rolului Lenei, de la aspectul fizic la asumarea personalității, ore fixe pentru masă și mers la toaletă, verificări ale mîinilor de fiecare dată cînd intră în încăpere), forțînd-o să fie un fel de mamă surogat. Aparent vulnerabila copilă care, după atîta timp petrecut într-un buncăr, suferă de fotofobie și puștiul încă șocat de ce i s-a întîmplat sînt frați vitregi: au aceeași mamă, dar tați diferiți.
Liebes Kind spune, cîteodată ambiguu, o poveste stranie, dozînd corect suspansul și păstrînd misterul identității criminalului psihopat pînă la finalul cu happy-end, cînd individul își primește pedeapsa și calitățile de detectiv ale telespectatorului sînt confirmate/infirmate. Dar asta fac cam toate thriller-ele polițiste banale, așa-numitele who-done-it, care te trimit pe piste false pînă să-ți dezvăluie, la sfîrșit, adevărul. Ca să iasă din tiparele astea, Liebes Kind ar fi trebuit să focalizeze mai atent perspectiva diferită prezentată insuficient și să insiste mai mult nu pe investigație, ci pe aspectul psihologic al cazului, concentrîndu-se pe motivația răpitorului ucigaș, pe comportamentul și mentalitatea copiilor crescuți în captivitate, pe manipularea juvenilă și controlul minților tinere, pe această bizară versiune a Sindromului Stockholm. Asta ar fi fost cu adevărat interesant.
Liebes Kind / Dear Child, 2023-?, thriller polițist (prea puțin) psihologic, creat de Isabel Kleefeld și Julian Pörksen după cartea omonimă scrisă de Romy Hausmann, șase episoade de 45-50 de minute, difuzat de Netflix.
