Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sindromul contele de Monte Cristo, adaptat

Zoom Sindromul contele de Monte Cristo, adaptat

După romanul lui Alexandre Dumas despre un tînăr căpitan de corabie care face pușcărie grea nevinovat și apoi își schimbă identitatea pentru a se răzbuna pe cei care l-au trimis în temniță, a apărut și un sindrom, mai întîi literar, apoi în viața de toate zilele – sindromul Monte Cristo.

Sînt nenumărate cărți despre răzbunarea deținutului condamnat de pomană, care își schimbă identitatea ca să se poată răzbuna cînd scapă din pușcărie. Dar mai sînt și cazurile neliterare ale condamnaților care se cred nevinovați cînd ajung după gratii în urma unor procese. Oameni care vor să le ia gîtul procurorilor care le-au instrumentat cazurile și judecătorilor care i-au condamnat.

În alte cazuri, însă, acest sindrom se manifestă la persoane care se trezesc că procese în care au fost condamnate de o instanță sînt luate de la capăt din cauză că s-au schimbat regulile jocului în Justiție. Și de unde acele persoane vor să capete azil politic peste mări și țări, fără mare izbîndă, le vezi că se întorc în țară dacă procesele lor se reiau de la zero. Acesta ar fi cazul Elenei Udrea, care se consideră condamnată în urma unei monstruoase coaliții între magistrați și serviciile secrete.

Cum n-am nici eu o părere prea bună despre Justiția autohtonă, nu pot spune că Elena Udrea e vreo vinovată sută la sută, care a scăpat de o primă condamnare grație Curții Constituționale. Dar sînt anumite lucruri pe care nu le pot uita în ceea ce o privește. Unul și cel mai strident e că pe cînd Traian Băsescu, amicul ei, anunța mari tăieri de salarii din cauza crizei, Elena Udrea părea că trăiește în altă țară, cu vestimentația ei ostentativ scumpă. Chiar și după ce guvernul din care făcea parte Elena Udrea a aplicat măsurile anunțate de Traian Băsescu, această duduie a continuat să se afișeze sfidător, cu un echipament zilnic în care un pantof de-al ei făcea cît zece salarii medii din România.

Estimp, s-au sinucis oameni care n-au mai putut să-și plătească ratele la bănci, în vreme ce Elena Udrea continua să epateze sfidător cu vestimentația sa, spunînd că are bani de la soțul ei Cocoș, om de afaceri. Dar cînd Cocoș a fost băgat în pușcărie și ea i-a întors spatele, asta n-a împiedicat-o pe Udrea să-și etaleze ținute de mare lux în România.

Așa că, cel puțin moralmente, Elena Udrea ar trebui să nu se mai dea drept un Monte Cristo în fustă. Căci nu e. Și, ca fapt divers, de unde înainte E.U. se afișa vestimentar obraznic ca scumpete, acum umblă în blugi tăiați ca pantalonii scurți și le-o arată camerelor TV pe fata ei, ca pe o probă că s-a întors în România ca să-i dea copilului o educație românească. Educație de ce soi, duduie Nuți? Aia de pe la Buzău, cînd idealul tău era să fii o profesionistă a sendvișurilor? Sau aia de la București, cînd ți se rupea de omul de rînd, în calitatea ta de ministreasă a lui Zeus? Asta ca să nu mai zic că, după cum se aude, dacă Udrea nu s-ar fi întors de bunăvoie în România, autoritățile din Costa Rica ar fi deportat-o sub escortă.

2.433 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Titlul contine o eroare de tipar, sper sa fie corectata macar in editia electronica. De fapt era „alaptat” , nu „adaptat”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta