Sindromul Trump

Vineri s-au cutremurat redacțiile televiziunilor de știri cu ultimatimul dat de Trump iranienilor. Dacă până marți aceștia nu vor da drumul traficului de nave din strâmtoarea Hormuz, Iranul va fi atacat nimicitor. Nu avem informații din pântecele regimului iranian ca să ne prindem dacă gașca ayatollahilor și-a asudat turbanele de frică, în schimb știm cu certitudine că a explodat din nou prețul petrolului. În weekend ne-am dus la pompe să alimentăm și am avut, probabil, starea pe care ar fi trebuit ayatollahii să o aibă la aflarea utlimatumului dat de Trump că le va distruge infrastructura energetică. Luni s-a îndulcit utlimatumul, dar prețul la pompă nu s-a schimbat și – cine are ochi să vadă și minte să înțeleagă, poate observa un anumit model comportamental al războinicului Trump. El ce face vineri desface luni. Adică, pe închiderea burselor, arată bomba și o dezamorsează luni.
Escaladarea conflictuală de vineri este urmată de o reacție pe măsură a burselor, asta s-a văzut deja din jocul pe care Donald Trump l-a făcut în războiul taxelor. Bambiliciul cu taxa care nu mai e taxă, după care crește la 300%, ca să scadă mâine la 10% a fost mană cerească pentru anumiți băieți care au jucat la bursă haosul lui Trump. Este acest model comportamental o dovadă de instabilitate emoțională a președintelui american, sau este o manieră brutală de a se folosi de pârghiile pe care i le oferă scaunul de la Casa Albă pentru a manipula piețele? Până și iranienii s-au prins că există un anumit model prin care președintele american amenință vineri, la închiderea burselor, pentru a dezescalada luni, puțin după deschiderea burselor. Asta este o vulnerabilitate a americanilor pentru că au ajuns să aibă un comandant suprem foarte previzibil.

Cu siguranță există un mecanism în toată afacerea asta, pentru că la câteva minute înainte ca Trump să anunțe o mare negociere cu regimul iranian și prelungirea ultimatumului, o entitate, un băiat, nu se știe exact cine, a pariat la bursa pariurilor 1,5 miliarde de dolari pe scăderea prețului la petrol. Imediat după asta, Trump a făcut anunțul că va prelungi perioada de grație a ultimatumului și prețul petrolului – ce să vezi? – a scăzut. Cineva a câștigat frumos, așa că ne gândim că o fi asta arta negocierii sau e doar o mascaradă prin care cei din anturajul lui Trump fac miliarde de dolari? Știm cu certitudine un lucru, mai exact că președintele Trump a stat de vorbă cu un alt fost președinte american care i-a spus că și-ar fi dorit să facă în Iran ce a avut curajul să facă el, Donald Trump.

Cum toți președinții în viață au negat că ar fi avut o astfel de convorbire cu președintele în funcție, nu rămâne decât varianta spiritismului prin care Trump a vorbit cu un președinte american mort. Din nou avem un sindrom aici, pentru că Trump argumentează prelungirea ultimatumului prin faptul că se poartă negocieri intense cu o persoană de top din regimul iranian, adică – pe surse israeliene – președintele Parlamentului Iranian. Numai că acesta neagă vehement orice discuții cu partea americană, iar Iranul respinge pe toate căile orice tentativă de negociere cu partea americană. Iată de ce ar trebui să fim tentați să credem că negocierile sunt purtate și acum cu un demnitar mort, probabil în atacul în care a fost trimis ayatolahul Kamenei la cele 70 de fecioare.

Pe un teren minat, cu atâtea necunoscute, este mai simplu să luăm de bune lucrurile palpabile, în cazul de față negociatorii americani, adică aceeași echipă din negocierile privind Ucraina și Gaza: Jared Kushner și Steve Whitkoff. Numai că ginerele și prietenul apropiat al lui Trump tocmai ce erau ocupați cu rușii în negocierile de pace pentru Ucraina și nici nu există o declarație a unuia dintre cei doi privind derularea discuțiilor cu partea iraniană. Președintele american, însă, ne zice că există deja un document în 15 puncte de negociere americano – iraniană, iar discuțiile sunt foarte pozitive. Avem și aici un tipar care se repetă, un adevărat sindrom, dacă ne amintim despre negocierile ruso – americane, cam tot în 15 puncte, pe care președintele american le declara majoritar în acord pentru ambele părți, iar rezultatele se văd în Ucraina și astăzi.

Nu este de mirare că tiparul unor păci eșuate în Ucraina și Gaza pare să se aplice și în Iran atâta timp cât americanii trimit la negocieri esențiale pentru stabilitatea globală doi afaceriști imobiliari care și-au demonstrat deja incompetența în relațiile internaționale și în diplomație. Pasul înapoi făcut de Trump în conflictul din Orientul Mijlociu se datorează, fără doar și poate, contrareacției Iranului care a amenințat cu distrugerea în oglindă a infrastructurii energetice a țărilor arabe din vecinătate și mai ales a stațiilor de desalinizare, treabă care ar transforma povestea noastră într-o uriașă dramă umanitară. Că iranienii pot face asta este dovadă pasul înapoi făcut de Trump, despre care vă ziceam mai sus. Chiar și pentru Trump asta ar fi un deranj prea mare, fără a mai lua în calcul costul aventurii militare în Orientul Mijlociu, care este undeva la un miliard de dolari zilnic, depășind media costurilor zilnice din conflictele din Irak și Afganistan.

În aceste condiții, mimarea unor negocieri fantomă cu iranienii și retragerea strategică a americanilor este cea mai mare catastrofă fianciară și politică a Administrației Trump înaintea alegerilor mid term din SUA, detaliu ce pune presiune tot mai mare pe partidul republican. Cu frica suspendării în dulapul din Salonul Oval și refuzat de aliați, care au sesizat lipsa letală de proiect în operațiunea militară americană din Iran, lui Donald Trump nu i-au rămas decât două opțiuni pentru a rezolva haosul pe care l-a creat în lume. Prima este să se retragă mimând victoria, a doua este să pluseze și să intre în capcana unui război total în Orientul Mijlociu. Cel mai plauzibil este că Trump va alege românește răul cel mai mic, adică va proclama victoria în stil propriu – a mai făcut-o o dată, declarând distrus proiectul atomic iranian – și își va lua soldățeii acasă, lăsând în urmă o lume în stare de șoc energetic, economic și politic. Mai ales că are de bifat și anexarea Cubei, deci de plictisit nu se plictisește.

Mai trist este că Iranul anunță încă de pe acum capitularea Americii, iar faptul că operațiunile militare sunt în acest moment susținute în mod covârșitor de armata israeliană, și nu de cea americană, indică un vânt de retragere strategică din conflict a Statelor Unite. Pentru că Iranul a demonstrat că având la Casa Albă o administrație belicoasă și ineficientă, nici nu mai au nevoie de armă nucleară, câteva rachete cu încărcătură convențională care țintesc infranstructura civilă esențială fiind suficiente. Astfel, ayatollahul, care o fi acesta, va deține controlul în regiune în tot ceea ce înseamnă transportul petrolului atât prin strâmtoarea dintre Golful Persic și Golful Oman, cât și prin strâmtoarea dintre Marea Roșie și Golful Aden, în condițiile în care există deja acces preferențial pentru aliații Iranului. Ceea ce este, să recunoaștem, sămânța unui conflict mult mai mare decât cel de acum, probabil moștenirea cea mai importantă lăsată de trecerea vremelnică a lui Donald Trump prin istorie.