Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sînt prea matură pentru shot-uri

Zoom Sînt prea matură pentru shot-uri

M-aș duce și eu în concediu, ca toți colocatarii Cotrocenilor, că eu nu mi-am luat niciodată așa ceva, nici n-am avut nevoie: pe vremea lui nea Nelu Iliescu, pentru trei ore cît îi făceam masaj și-i dădeam pe gingii și pe negi cu înălbitor, aveam trei zile libere; tot trei zile libere aveam și de la dl Constantinescu, că îi lustruiam rocile de la demisol, iar cu Trăienică, ce să mai vorbesc?! La o zi și-o noapte de consum, aveam patru zile de refacere, că mi-au și zis ăștia, consilierii, pe la colțuri, “Mahmurica”. Așa că acuma mi-aș lua concediu, dar unde să mă duc? La Vama Veche sînt prea matură pentru shot-uri, la 2 Mai, la ce plajă a mai rămas, nu-mi încap nici bikinii, la bulgari nu suport calcanii cu ceafa groasă, la greci mi-e că-mi schimbă ăștia bruma de euro în drahme, la Miami nu-mi permit, dar și dacă mi-aș permite, cred c-aș înnebuni să văd că pe plajă mănîncă yankeii micii lui Borcea, iar la turci, la all-inclusive, am fost o singură dată, acu’ doi ani, și un liftier, kurd, mi-a făcut cu ochiu’ și m-a întrebat, într-o engleză stîlcită, că, dacă tot sînt la all-inclusive, nu vreau să fac și sex? L-am reclamat la recepție și a doua zi a dispărut, iar recepționerul, turc sadea, mi-a spus că obraznicul a fost luat și dus la Izmir, unde e o închisoare cu all-inclusive, și mi-a făcut și ăsta cu ochiul. Cred că pînă la urmă o să mă duc și eu, că am o anumită vîrstă, să-mi mai spăl din păcate, la mănăstirea unde e îngropat părintele Arsenie Boca.

*

Am fost la mănăstire, mi-am instalat cortul în apropiere și pe cuvînt de onoare că, fără să fie curent, fără să fiu răcită, am lăcrimat toată noaptea, iar dimineața am văzut pe pînza cortului cum zeci de tînțari stăteau ghiftuiți în formă de cruce.

(va urma)

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]