Matematician şi om de cultură, membru al Academiei Române, Solomon Marcus e înainte de toate un înţelept relaxat.
Reporter: Dle profesor, aţi copiat vreodată la şcoală?
Solomon Marcus: Nu am copiat niciodată, nici din cărţi sau caiete, nici de la vecini. Dar am comis o infracţiune care a fost asimilată cu actul copierii. La un extemporal, la chimie, terminasem de scris ceea ce trebuia, mă simţeam stăpîn pe chestiunea propusă, dar mai rămăseseră vreo zece minute pînă la expirarea timpului acordat şi, din curiozitate, am deschis manualul, să verific dacă memoria nu m-a înşelat. Am primit nota 2.
Rep.: V-aţi lăsat studenţii să copieze?
S.M.: Nu am acordat atenţie poliţiei contra copiatului. Importanţa care i se acordă este semnul clar al unui eşec educaţional. La noi, examenele testează însuşirea unor cunoştinţe, în forma în care ele se află în manuale. Este o urmare firească a faptului că întregul sistem de predare este axat pe transmitere de cunoştinţe. Antrenamentul pentru nevoia de a inţelege şi explica, de a imagina şi inventa, de a critica şi construi o opinie nu beneficiază de atenţia cuvenită.
Rep.: E periculos sau doar ridicol un şef de stat care ştie istoria după ureche, ca Traian Băsescu?
S.M.: Nu e clar dacă chiar nu o ştie, deoarece în Raportul de condamnare a comunismului afirmase clar că abdicarea Regelui a fost una impusă. Dar oare istoria pe care generaţii de-a rîndul am învăţat-o la şcoală, de cînd mă ştiu eu, nu a fost în multe privinţe una mincinoasă şi deficitară, cu grave lacune? În mod special, M.S. Regele Mihai I a fost cu deosebire victima unei istorii cînd mincinoase, cînd lacunare, cînd şi una şi alta. Într-o istorie adevărată, ar fi trebuit ca ziua de 23 August să onoreze, în fiecare an, pe Regele care a avut înţelepciunea şi curajul de a scoate România din alianţa cu Hitler, evitînd în acest fel sute de mii de noi victime intr-un război clar pierdut. M-a bucurat să văd zilele trecute un articol al Luciei Hossu-Longin, care prezintă corect această istorie, pe care partidele politice, într-o complicitate curioasă, o ignoră şi la fel o ignoră, în ultimii ani, televiziunile, fie ele publice sau particulare. Cîte ziare şi reviste respectă istoria adevarată?
