Inițial a fost o asociație obscură, înființată la apelul bocancilor ca să dea impresia că valul de propagandă care împroșcase brusc tot ce mișca prin zona media venea din partea societății civile, nu din partea unei societăți comerciale cu pretenții de monopol pe conceptul de divinitate.
Prin urmare, au curs testimonialele, lacrimile și rugămințile, doar-doar vor pricepe toți părinții cît de important e să aibă de muncă toți absolvenții cărora BOR nu le-a construit deocamdată o parohie. Pardon, cît de important e să aibă toți copiii un loc unde să afle despre religie, și asta nu se putea face decît în 4.700 de școli. Aparent, alea peste 18.000 de biserici erau insuficiente.
Apoi, spirite necurate, îmbibate de păcat, au vrut să curme șirul românesc de victorii în campionatele europene de mame adolescente, mame minore și avorturi. Și au propus să fie învățați mini-cetățenii că un copil nu apare nici dacă-și scoate tati coastele, nici dacă vreo barză nebună sfidează legile naturii și vine să livreze bebelușul, deviind clar de la regulile migrației sezoniere. Din fericire, paladinii vegheau asupra neprihanei naționale și au ținut vîrtos contră educației sexuale. Victorie! Sexul n-a penetrat programa românească. A rămas sechestrat doar în toaletele școlilor, în excursiile cu profi de sport sau în știrile cu sate întregi infestate cu SIDA sau sifilis.
Desigur, de aici ați putea înțelege că abstinența și ignoranța nu sînt o alternativă la educație, ci metode sigure de futut destine. Nu e adevărat. Sigur, se vor nenoroci niște oameni, dar numai așa cetățenii vor înțelege că sexul e un păcat și nu un proces natural dezvoltat de milenii de evoluție. Mai ales că nu există evoluție.
Acum, pentru că era păcat ca asociația să zacă în uitare, așa cum fac teoria geocentristă, scrierea în slavonă și evul întunecat, a fost găsit un nou dujman. Dujmanul din clasă, adus pe aripile de vampir ale Halloween-ului și apărut sub forma unor puștani costumați în personaje de desene animate.
Înfiorați de o asemenea blasfemie, asociații s-au regrupat și au pornit din nou la luptă. Împotriva nemorților, împotriva stafiilor, împotriva monștrilor imaginari și, dacă nu e destul, atunci vor lupta și împotriva lui Scooby-Doo și a găștii sale.
Dacă informările și presiunile făcute via inspectorate școlare nu sînt cuantificabile și, foarte probabil, au fost în general ignorate de oameni care nu și-au pierdut de tot simțul ridicolului, campania derulată de asociație pe Facebook e cît se poate de clară: Halloween-ul e rău pentru că nu face parte din valorile românești. Spre deosebire de creștinism, religie apărută pe teritoriul actualului Israel. Sau spre deosebire de scrierea latină. Sau de spălatul zilnic, apărut în țările cu apă caldă.
Halloween-ul e rău pentru că sperie copiii. Spre deosebire de poveștile sinistre cu diavoli, iad, sfîrșitul lumii și alte concepte mitologice din epoca bronzului care fac carieră pe la ora de religie.
Halloween-ul e rău pentru că pune copiii în pielea vrăjitoarelor, vampirilor și vîrcolacilor. Și uite-așa ajung puștanii să nu se mai teamă de dușmani imaginari.
În fine, dacă ar fi fost cinstiți, luptătorii și-ar fi dus cruciada antihaz sub numele de „Asociația pentru Regresul României”. Ei și-au spus „Asociația Părinților pentru Ora de Religie”.
In sfarsit….atat,in sfarsit!!
Scooby-Doo ii invata de mici pe copii sa deschida ochii. In fiecare episod, in spatele mastii fantomei se afla de fapt un om, manat de un interes foarte lumesc, bani sau imobiliare. Bineinteles ca o astfel de asociatie este impotriva lui.