Zilele rămase din 2025 sunt mai puține decât degetele unui tăietor de lemne ebrietat. Rotunzi ca niște căpușe sătule după Crăciun, românii se pregătesc de Revelion și de Sfântul Vasile, că sărbătorile vin ca vagoanele de tren, doar că n-au tampoane între ele. Pe fondul pocniturilor de la șampanie, al artificiilor de la Primării și al paharelor ciocnite se trece imediat de la „An Nou fericit!” la „Să trăiești, Vasilică! Dă ceva de ziua ta, că stăm pe uscat!”. În dimineața de Sfântul Vasile se merge cu sorcova…
Sorcova este ușor de meșterit, că sigur e plină casa de ambalaje lucioase și panglici colorate de la cadourile de Crăciun. Merg și crenguțele rupte de nașul când s-a împiedicat și a căzut cu tava de cârnați peste brad. Doar să nu pomeniți cuvântul „sorcovă” în prezența doamnelor gătite și machiate pentru petrecere, că unele interpretează și se mai lasă cu relații stricate.
Pe vremuri, sorcova era un accesoriu destinat copiilor; acum cei mici au aplicație de sorcovit pe telefon. Din fericire, tradiția este păstrată de tații lor; din nefericire, acțiunea se petrece în dimineața de după Revelion, pe fondul consumului, când ajunge un cuvânt, ca o scânteie, să aprindă fitilul. „Sorcovă? Acum! Ține-mi berea / petul!”. Oricum, e mai bine pentru meseni să iasă la sorcovit, că aerul dimineții îi mai trezește, decât să rămână în casă, unde să pună pariuri gen „Trag fața de masă fără să răstorn nimic de pe ea!” și să piardă.
Cei care, în prima dimineață a anului, deschid ușa sorcovitorilor se împart în două categorii. Primii sunt cei rămași treji, deși termenul e relativ. Adică n-au adormit, păstrează o postură bipedă la fel de relativă, se clatină, dar sunt bucuroși de oaspeți, să ciocnească și ei un pahar cu cineva, să le meargă bine noul an, fiindcă musafirii le zac prin cadă, cămară, șifonier sau pe balcon. Cei din partea domnului, că oaspeții din partea doamnei sunt deja la casele lor și bârfesc. Gazdele se pupă cu sorcovitorii (cu care seamănă, având fețele la fel de galbene și ochii la fel de roșii), iar acesta poate fi începutul unei frumoase prietenii…
În a doua categorie sunt fiarele adormite. Cei care au isprăvit petrecerea, au scăpat de oaspeți și s-au culcat, să nu se mai învârtă sub ei pământul sfânt al patriei. După o oră răsună primul țârâit. După alte minute sorcovitorii renunță la sunat și ciocănesc cu degetul, apoi cu pumnul, că „poate nu le merge soneria” / „poate au muzica tare și n-aud”. Până la urmă, fiara adormită se trezește, deschide ușa în izmene, scărpinându-se sub brâu și căscând la timp pentru a se pomeni cu gura plină de boabe de orez cu scame de pe jos – că a mai fost folosit și ar fi păcat să se piardă: „Sorcovaaa, veselaaa, vecine!”. Dacă sorcovitul e un om bun, sorcovitorul scapă doar cu orezul turnat în cap, sorcova îndesată pe gât și șuturi în fund. Dar oamenii buni sunt tot mai rari, așa că mai bine renunțați la sorcovit, că numai rele aduce. Din cauza asta, an de an se împuținează păstrătorii tradiției din bătrâni. La anul și la mulți ani!
3.548 de vizualizări
