Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

SORIN FAUR: „Jurnalismul e o meserie a dubiului, a discernămîntului și a instinctului critic permanent“

Zoom SORIN FAUR: „Jurnalismul e o meserie a dubiului, a discernămîntului și a instinctului critic permanent“

E unul dintre cei mai buni știriști de radio pe care-i cunosc. Șef care impune fără efort, Sorin Faur a lucrat și în televiziune. La ora asta e printre puținii care știu să facă un post de radio sau TV care să funcționeze perfect încă din prima zi.

Cristian Teodorescu: Cum poate deosebi omul de acasă un știrist bun de unul prost?

Sorin Faur: Știristul bun e ăla pe care îl urmărești mai ales atunci cînd nu-ți convine ce-ți spune, ăla care te-a prins, ăla pe care îl cauți anume, ăla care reușește să te facă să oprești aspiratorul sau să crești volumul aparatului ca să-l auzi. Știristul prost e cel care îți place mult fiindcă spune doar lucrurile pe care îți place să le auzi, chiar dacă în știrile alea e vorba despre omoruri, accidente, îngropăciuni sau povești de amor ghebos dintre vedete necunoscute, dar botoxate și șoferi ai unor „bolizi“ întotdeauna „de lux“. Știrile nu trebuie să placă, știrile trebuie să te intereseze.

C.T.: Cum te prinzi de o știre falsă care vine pe agenții?

S.F.: Cu fler, care e o însușire educată, nu nativă. Însă, de regulă, agențiile nu livrează știri integral false, cu excepția minciunilor care le sînt livrate ca adevăruri de instituții sau personaje în principiu dincolo de orice dubiu. N-am aflat noi oare de la toate agențiile prestigioase că Saddam Hussein deținea și dezvolta arme de distrugere în masă? Nu calificam noi oare drept propagandă antioccidentală orice dubiu legat de acel „adevăr“?

C.T.: Ai lucrat și la stat, și la privat. Unde e mai bine?

S.F.: La stat, în ce mă privește, a fost mai degrabă un accident, care n-a durat nici doi ani din cei peste 30 de ani de cînd trăiesc în și din presă. Am lucrat în TVR, unde n-a fost rău deloc. Profesional, am făcut tot ce-am vrut fără vreo restricție a vreunui șef. Ce-i drept, n-am lucrat la știri în TVR. La statul ăla la care am lucrat eu, cafeaua bună nu era gratis, o plăteai la bufet. La privatul unde am lucrat neîntrerupt cel mai mult, Radio Guerrilla, cafeaua a fost întotdeauna bună și gratis. Venea în barter, cu tot cu espressor. Da, am întîlnit în TVR destui profesioniști. La privat e cum ți-e norocul. Dar și cum știi să ți-l gospodărești.

C.T.: Știristul are și el, ca tot omul, preferințele lui politice, dar de aici pînă la mercenariat… Și unii o fac zîmbind cu candoare. Prostie, slugărnicie, ticăloșie?

S.F.: Eu sînt convins că există pînă și politicieni care în cabina de vot nu pun ștampila pe partidul lor. Da, toți avem opțiuni politice, simpatii politice. De pildă, prevederea legală care interzice angajaților TVR să fie membri de partid mi se pare o prostie ipocrită și flagrant neconstituțională. Doar că la noi nimeni n-are suficient respect pentru drepturi și libertăți fundamentale încît să reclame așa ceva. Nu mai moare nimeni de grija principiilor și valorilor, nu? În același timp, presa, și nu doar cea de la noi, a fost capturată nici măcar de niște curente ideologice bine articulate, ci de cîteva clișee de modă globală pe care le ventilează prin personajele publice cărora presa a ajuns să le fie, umilitor, doar un amplificator de volum.

C.T.: Ce poate face știristul cînd un invitat îl minte în față, dar e amic cu șefii?

S.F.: Dacă se respectă, nu doar știristul, ci orice jurnalist ajuns în situația asta trebuie să se gîndească dacă chiar ăla e locul unde vrea să-și facă meseria în continuare. Dacă ai un patron care își aduce prietenii la microfon pentru pupat în verso, du-te în altă parte. Sigur, unii plătesc bine pentru astfel de servicii, da’ nici fetele și băieții de bordel nu cîștigă puțin.

C.T.: Cînd trebuie tăiat microfonul cuiva într-o discuție aprinsă în studio?

S.F.: Niciodată. Cine ajunge în situația de a tăia un microfon nu știe să modereze, oricît de diliu ar fi invitatul.

C.T.: Care sînt știrile cu succes garantat la public?

S.F.: Cele care plac. Cele care mîngîie publicul la lingurică. Cele care „vin în întîmpinarea preocupărilor și gusturilor publicului“, cum zic comercianții din industrie, la care știriștii trebuie să fie surzi. Am ajuns să lucrăm pentru un public pe care noi l-am stricat, livrîndu-i în exces exact ce vrea el să audă. Iubesc lăutăria. Aia de calitate, desigur. Însă există o diferență între concertist și lăutar: concertistul cîntă ce vrea el, lăutarul cîntă ce se cere de la mese. Iar de plătit, îi plătești pe amîndoi.

C.T.: În formula ultrapolitizată de acum, la ce mai e bun CNA-ul?

S.F.: Depinde ce înțelegi prin ultrapolitizat. Inclusiv la CNA, totul se reduce la buna-credință și la apetitul fiecărui membru de a respecta legea fără s-o abuzeze interpretativ în funcție de propriile gusturi, mofturi, fantezii, opțiuni politice. Am ceva experiență directă cu instituția asta, atît cu membrii Consiliului, cît și cu destui inspectori județeni. N-am simțit niciodată rea-credință în felul în care oamenii aceia au judecat diversele spețe și pricini care mă interesau direct, inclusiv ca acționar al unui post de radio. CNA-ul e o instituție inevitabilă, care are nevoie urgent de modificări legislative și de membri în Consiliu care să știe ce-i aia radio și televiziune nu numai ca ascultători sau telespectatori.

C.T.: De ce nu mai avem știri internaționale ca lumea, ci doar cancanuri și scandaluri?

S.F.: În primul rînd pentru că n-am mai format meseriași interesați cu adevărat de lumea în care trăiesc. Cred că pot numi cel mult cinci externiști foarte buni în toată presa de limbă română de azi. Bogdan Chirieac nu face parte din această listă de nume. În al doilea rînd, la fel de important, nu mai avem „știri internaționale“ fiindcă mai toți patronii de presă sînt, de fapt, niște cîrnățari convinși că singurul parametru relevant al afacerii lor este să placă publicului local, adică să facă rating cu orice preț. Și le-a spus lor un băiat că externele nu interesează pe nimeni. Cunosc personal și un fost PDG al TVR care era convins de trăsnaia asta. De fapt, noi încă nu am aflat cum se vinde marfa de acest fel.

C.T.: De ce pare tot mai obosit CNN-ul?

S.F.: CNN-ul a eșuat prin a ajunge una dintre portavocile militante ale Partidului Democrat, mai exact a extremei stîngi a democraților americani. Un difuzor rudimentar, fără potențiometre, fără reglaje fine, cu butonul Off blocat. De altfel, în SUA, ei nici nu sînt un competitor redutabil al mult mai performanților de la FoxNews. Pentru mine, CNN-ul e jenant de previzibil în tot ce face. Sînt teziști și n-au pic din umorul ce rezultă din detașarea obligatorie relatării oricărui eveniment. Îți amintești cu siguranță că, după atacurile de la 11 septembrie, la Radio Europa Liberă n-aveam voie să folosim CNN ca sursă a știrilor. În nici un caz ca unică sursă. De ce? Simplu: era unică. Dacă te respecți și îți respecți publicul, nu relatezi niciodată dintr-o sursă unică, oricît de notorie și de respectabilă e acea sursă. Jurnalismul e o meserie a dubiului, a discernămîntului și a instinctului critic permanent.

C.T.: Dar TVR-ul de ce pare înțepenit?

S.F.: TVR nu pare, ci chiar este înțepenit. Pentru că, exceptînd știrile, care sînt stat în stat, restul televiziunii publice se află, din punct de vedere tehnologic, încă în era analogicului. Și mai cred că înțepenirea TVR vine și dintr-o proastă raportare la autoritățile publice ale clipei, oricare ar fi ele. Există acolo, l-am văzut și l-am mirosit direct, un soi de cult parșiv al supușeniei față de jupînii politici ai momentului, pe care crezi că trebuie să-i servești fie de teamă, fie din instinct de conservare, fie ca să te servească și ei atunci cînd ai avea nevoie. Pentru memorii păstrez cîteva secvențe de o micime majestuoasă, în care protagoniști celebri rupeau public lanțul contra mai-marilor zilei cărora prin dos le duceau, îndatorați, țucalul.

C.T.: Dacă trei posturi concurente mint, cum îl convingi pe omul din public că tu îi spui adevărul?

S.F.: În proporții statistice relevante, nu poți să-l convingi. E imposibil. Publicul crede doar ce vrea să creadă, fiindcă, din păcate, noi i-am hrănit apetitul consumului de presă exclusiv pentru confirmarea propriilor convingeri, păreri, habotnicii, conforturi intelectuale. Poate merită reamintit ce înseamnă, de fapt, celebrele trei surse. Trei surse nu înseamnă aceeași poveste, adevărată sau nu, publicată sau difuzată la fel de trei prăvălii de presă diferite. Dimpotrivă, informația (integrală sau părți ale conținutului ei) trebuie confirmată de trei surse diferite, de preferat concurente. Or, la noi, de regulă, mai nimeni nu mai face minimul efort de a cerceta suplimentar, cu un prăpădit apel telefonic, acuratețea informației livrate și preluate direct, ca atare, de la comunicatori instituționali profesioniști. Ăsta e PR și-atît. În condițiile astea stăm cu degetul la tîmplă și ne mirăm că presa a murit? Da, presa e moartă. Dumnezeu s-o ierte, că are de ce!

C.T.: Cum ar fi trebuit mediatizată pandemia ca să aibă succes vaccinarea?

S.F.: Pentru răspunsul corect și detaliat la întrebarea asta trebuie niște bani. Nu atît de mulți cîți au dat guvernele ultimilor doi ani presei pentru campaniile anti-COVID, dar suficienți încît să poți plăti costurile și competența unor meseriași adevărați, care să știe cum se face. Nu urechismul unor orbeți cu liceu, dar harnici și loiali Cîrmuirii. Zic doar atît: în orice campanie de acest fel, publicul se uită în primul rînd la autorități. Se uită la ce fac, cît fac, cum fac autoritățile, dar mai ales la cît sînt ele de credibile și de coerente pentru a impune măsuri total indigeste. Cînd ai ajuns să faci apel la maneliști, la bicicliști și motoriști, la diverși bucătari și vînzători online de creme, care se cheamă cochet influencers, admiți de fapt că ți-ai atins cota maximă de credibilitate și că ai nevoie de cîrje, de proteze. Nu știu care va fi proporția de populație care se va vaccina în cele din urmă, însă în context cred că e util să ne amintim procentul foarte mic al participării la vot în alegerile generale din 2020, în pofida campaniei sonore pentru ieșirea la urne a actualei Puteri, începînd cu principala voce a acelei campanii, Klaus Iohannis. Diferența în plus la vaccinare va fi dată de succesul celei mai rudimentare și mai redutabile arme a propagandei din toate timpurile: frica.




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada țăranilor fictivi

    22 iunie 2021

    Astăzi orașul vaccinează satul, o, Doamne, ce frumos poate să sune: cei goi să exerseze dezbrăcatul, cei morți să exerseze-o-ngropăciune ! I-ați vaccinat și-n nouă sute șapte, vîrîndu-le pe gît pămîntul […]

  • Armata morților se pune în mișcare

    22 iunie 2021

    Morții dispăruți în lunile pandemiei au început să reapară. Acum au acte în regulă, identitate și adresă. Au redevenit cetățeni ai României, cu drepturi și libertăți, și își trăiesc somnul […]

  • Campania de explicații merge ca unsă

    22 iunie 2021

    Armata română, care coordonează campania de vaccinare prin viitorul general Valeriu Gheorghiță, are explicații. Mai ales pentru faptul că de luni, deja, scade constant numărul persoanelor care se vaccinează zilnic. […]

  • Un omagiu tardiv

    15 iunie 2021

    Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție  de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, […]

  • Subiecte la examenul de incapacitate

    15 iunie 2021

    Liceele bune, atîtea cîte au mai rămas, sînt distruse sistematic prin falsificarea examenului de capacitate. Faptele se petrec în gimnaziu, prin complicitatea părinți-copii-profesori și prin dezastruoasa formulă a examenului unic […]