Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Șoșoaca, la braț cu fantoma

Zoom Șoșoaca, la braț cu fantoma

De cînd s-a văzut singurică-singurică pe corso, în lipsă de partener politic, D. Șoșoacă a început să iasă la braț cu stafia lui C.V. Tudor. Pentru cine a uitat, cînd a ajuns C.V. Tudor în turul doi la prezidențiale, contra lui Ion Iliescu, s-au împărțit alegătorii în două. Cei ce ziceau să ajungă CVT-ul președinte, ca să-și dea seama poporul cine era ipochimenul, erau mai puțini. Ceilalți, cei mulți, s-au dus să-l voteze pe Iliescu. Printre cei care-i îndemnau pe alegătorii Convenției să-l voteze pe papașa era și Doina Cornea, alarmată că se alege praful de bruma de democrație autohtonă. S-a înghesuit lumea la urne mai dihai ca la moaștele Sfintei Parascheva, de-a ieșit Iliescu președinte la distanță mare de tribun, cum își zicea CVT-ul.

Vadim, precursor al lui Trump, se jeluia că a fost furat, fiindcă altfel, zicea, ajungea președinte. Așa a ținut-o ani la rînd. Dar ca să-și facă ochi de cumătru cu Europa – avea în cap să mai candideze la președinție! –, a lăsat-o moale cu atacurile împotriva ungurilor, a țiganilor și a evreilor pe care-i insulta murdar în foaia lui, România Mare. Pînă atunci, partidul lui era votat de 12-15% din alegători. Unul dintre votanții mai tinerei, întrebat de ce-l alege pe CVT, a răspuns: „Îmi place că-i așa, mai diliu!“.

După ce s-a calmat strategic Tribunul, i s-au tot rărit votanții pînă nu i-a mai intrat partidul în Parlament. Ca să ajungă în Parlamentul European, CVT s-a încuscrit cu Gigi Becali, pe temeiul credinței și al iubirii de neam. Pînă atunci se terfeleau și CVT-ul, mai apt de gură, îl cam răzbea. După ce s-a văzut cu sacii în căruța Europei, tribunul a reînceput să-l probozească pe Becali, în România Mare, care nici aia nu mai era ce fusese. I se veștejise tirajul.

Turnător de bunăvoie la Securitate, ca și patronul lui, Eugen Barbu, CVT făcea pe omul cult în Parlament, unde n-avea cine să-l contrazică atunci cînd spunea enormități. Citit era, dar în capul lui bîntuia o vraiște penibilă. Iar în privința talentului său de pamfletar, tipul culegea expresii golănești și de șanț pe care le întrebuința în mizeriile pe care le publica la el în foaie. El a adus limbajul golănesc în Parlament și insultele de chivuță beată. Să-l compari cu marii noștri pamfletari e ca și cum l-ai compara, la versuri, pe A.Toma cu Arghezi.

Firește însă că, pentru una ca Șoșoacă, CVT e un far – iar pus pe tirizie cu ea, tribunul pare genial. Doar că, în vreme ce pe Vadim Tudor îl sprijinea Securitatea mofluză, care și vindea ponturi, pe ea o sprijină fantoma lui CVT și mahalagioaicele semialfabetizate, dar cu tupeu.

1 comentariu

  1. #1

    Ai dreptate ca Sosoaca e urlatoare. Doar ca ești pervers. Sosoaca ar trebui comparata cu Paul Vass, cea care zbiera: Jos taxe-le/Ma-fi-e u-se-le! Cu primarul Falca, care zbiera lacrimogen despre Pizza saracilor. Sau, cu Orban Ludovic, cel care întreba isteric: Ciiiiiiiiineee eeeeeeste generaaaaalul? Despre circul zbierator userist, nici nu mai amintesc. Tocmai cu Vadim o compari, ca să spui apoi ca nu prea seamana. Ți nu ți se pare ca a fost un demers stupid? Cum mi-ai mai cenzurat doua comentarii, îl poți cenzura și pe acesta fără probleme, pentru ca eu nu ma pot supăra pe tine. Când tu și Dana erați tineri, iar eu copil, administratorul blocului meu era nea’ Fusoi, Dumnezeu să-l ierte. Nea’ Fusoi era un moșneag ranchiunos, supărat pe lume și care răspândea otravă în stânga și-n dreapta. Tu ești exact ca nea’ Fusoi. Identic nea’ Fusoi. Astfel, îmi aduci aminte mereu de copilăria mea fericita si de-asta nu ma pot supăra pe tine când cenzurezi.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]