În a doua zi de Valencia, mi-am luat rucsacul de la RoomOO și l-am mutat pentru următoarele două nopți într-un alt hostel, la Nap V (de la somn scurt în V – Valencia, probabil).
Locul: Pe strada Absolut, pardon, Finlandia (după ce-ai exagerat cu băutul, vodcile astea pot fi confundate ușor între ele), undeva pe lîngă Piața Zaragoza. Între un salon de epilare definitivă cu laser și o cervecerie, berăria locală care servește și ceva de mîncare, e intrarea în acest hostel care, încă de pe banner-ul din hol, le propune locatarilor Co-working, Co-living. Adică, cum ar veni, dragi turiști, mai lăsați vacanțele și treceți la muncă, la fel ca restul chiriașilor de-aici. După vreun sfert de oră de așteptare în recepția cu mochetă verde și pe pereți, care are o gaură circulară în zid, la nivelul pardoselii, ca pentru cîinii de talie mare, mi s-a făcut, în sfîrșit, check-in-ul și am ajuns (în ce-am numit pentru două zile) acasă: dormitorul A/B din capătul coridorului din dreapta. O încăpere cam întunecată, cu două șiruri de paturi suprapuse pe ambele părți ale lungimii, niște dulapuri pentru oameni cu perdele în loc de uși, botezate A, cele de la parter, respectiv, B, cele de la etaj. Avertismentul lipit la vedere promite toleranță zero pentru bagajele împrăștiate prin cameră, variantele de depozitare fiind pe pat sau în sala locker-elor, un fel de vestiar amenajat în holul din care se face accesul la toalete. Rucsacul abandonat aiurea pe podea îți va fi ridicat ca o mașină parcată pe interzis, urmînd să-l recuperezi din arestul recepției…
Prețurile: …după achitarea amenzii de 5 euro, cît e și garderoba, pe zi, dacă vrei să-l lași la ei cît te plimbi tu prin oraș. Pentru locul meu de parcare, patul A2, am dat 26 de euro (2 x 13), de banii ăștia primind doar cearșafurile și fața de pernă. Lista produselor/serviciilor suplimentare cuprinde, printre altele, amortizoare fonice la 2 euro perechea și lacăt (5 euro), prosop mic (5 euro) sau mare (14 euro), închiriabile la prețul menționat. De cea mai ciudată taxă, pe care n-am mai întîlnit-o pe nicăieri (și am stat în peste 120 de hostel-uri din toată lumea), te lovești cînd vrei să-ți faci ceva de mîncare: au la vînzare tacîmuri din plastic (3 euro/setul), pentru că, în sala de mese, poreclită bucătărie doar pentru că are un cuptor cu microunde și două frigidere, nu (mai) există nici măcar o farfurie. Parcă doar grecii aveau obiceiul să spargă vase la bucurie, nu și spaniolii.
Oamenii: M-ar fi lămurit pe subiectul ăsta colegul de pat, David din Zaragoza, dacă aș fi reușit să vorbesc mai multe cu el, în alea 10-15 minute cît a stat în cameră, pînă l-a mutat recepționera Cristina în alt dormitor, pentru că, încăpățînat, cardul lui nu se înțelegea cu senzorul care refuza să-i deschidă ușa (și pentru mine a fost dificil prima dată: activai senzorul prin apăsarea cu degetul a butonului de pe clanță și aveai cam cinci secunde ca să-i fluturi cardul în față suficient de convingător ca să te lase să intri). Comunicarea a fost scurtă și cu cei trei tineri francezi din Toulouse, veniți pentru cîteva zile în zonă, ca să-i ajute pe valencienii afectați de inundații, sau aproape inexistentă, cu un venezuelean foarte tăcut. M-am conversat mai lung cu Cristina, furnizoarea unor recomandări de localnic pentru plimbările prin oraș. Bruneta cu ochi negri, la vreo 30 de ani, are prieteni români și fusese de atîtea ori în vizită pe la ei, cît să învețe rețeta de sarmale. I-au plăcut atît de mult, încît le face și acasă. De fapt, mai mult le mănîncă, de făcut le face soră-sa mai mică, pasionată de gătit.
Ambianța: Deși n-are notă proastă pe booking (7,7), Nap V pare mai mult un adăpost temporar pentru oameni așteptați în altă parte. Sensibilii și pretențioșii pot avea chiar un sentiment inconfortabil, accentuat în spațiul comun, deja menționata bucătărie, în care, din cauza senzației de vechi și de neîngrijit, nu-ți prea vine nici să mănînci, darămite să mai socializezi cu ceilalți.
