În 2006, când fuga lui Hayssam i-a dat lui Traian Băsescu motivul necesar pentru a aplica binevenitele șuturi în fundul lui Timofte de la SRI și în cel al lui Fulga de la SIE, Serviciul Român de Informații avea deja un șef, de un an de zile, dar publicul nu dăduse mare atenție informației. Șeful, cel real, se numea Florian Coldea și era un cadru de nădejde, un tânăr de viitor, la cei doar 34 de ani pe care-i avea în momentul în care a devenit prim-adjunct al șefului SRI. Cu Radu Alexandru Timofte n-a avut probleme, în anul în care au coabitat, dar amândoi știau că unul se apropie de sfârșitul carierei, în timp ce celălalt era de-abia la începutul epocii personale de glorie.
După mazilirea lui Timofte,
la șefia SRI a fost numit, spre surprinderea multora, George Cristian Maior, la ora aceea senator de Alba din partea PSD. Mișcarea l-a transformat pe Traian Băsescu, în ochii lumii, într-un preaînțelept conducător de stat, căci a dat principalul serviciu de informații al țării pe mâna unui membru al partidului politic aflat nu doar în opoziție cu partidul prezidențial, ci în opoziție istorică, mai ales, cu idealurile de libertate și democrație ale României post-1990. Prin această mișcare, doar aparent surprinzătoare, Băsescu și-a creat lui însuși imaginea unui democrat, dar a creat și PSD-ului imaginea unui partid valabil, european și democrat, câtă vreme adversarii politici nu au nici o teamă de a-i încredința conducerea unui serviciu secret încă bănuit a mai folosi practicile Securității. În contextul acestei uimiri, numirea lui Claudiu Elwis Săftoiu la SIE, o comedie de familie, a trecut oarecum neobservată.
Numirea lui Maior
la șefia SRi a fost, însă, un gest extrem de sigur făcut de către Traian Băsescu și n-a avantajat deloc PSD-ul. Deși pesedist deja la a doua generație, tatăl său fiind parlamentar al partidului și, anterior, ministru al Învățământului în Guvernul Văcăroiu, George Maior avea loialități firave față de PSD, fiind mai degrabă loial grupului de la Cluj (Dîncu-Sârbu-Rus). Cui îi era și îi este loial acest grup de reformatori cu epoleți e greu de dovedit, dar îndeajuns de vizibil. În buna tradiție a social-democrației românești, și George Maior e prins într-o îmbârligătură de tip nași-fini, fiind, în același timp, și finul lui Ioan Rus, dar și nașul lui Victor Ponta la căsătoria acestuia cu Daciana Sârbu. De altfel, gurile rele spun că, în momentul în care Geoană a fost debarcat din fruntea PSD, a fost o dovadă destul de clară că Maior nu l-a dezamăgit pe Sârbu, ajutându-i ginerele să devină președintele celui mai mare partid din România.
Dar, așa cum spuneam,
șeful SRI era, deja, din iulie 2005, Florian Coldea, numit prim-adjunct al directorului SRI.
Numirea lui Coldea a fost neașteptată și s-a datorat mai degrabă unui capriciu al lui Traian Băsescu. În Coldea, Băsescu a văzut un maior tânăr și capabil, care înțelegea că democrația are nevoie și de ceva golănie pe marginea legii, mai ales când are de luptat cu amenințări extrem de puternice la adresa stabilității, cum ar fi corupția sau presa dominată de moguli. Mai mult, având în Coldea un om recunoscător, cel puțin o perioadă, Traian Băsescu a fost convins că va putea să construiască mai ușor un sistem care să-l ajute să mențină cât mai mult puterea.
Florian Coldea nu era, totuși,
un neica nimeni. Pe el îl recomandau în viață mai puțin rezultatele intelectuale, cât unchiul extrem de influent în lumea intelligence-ului românesc. Admis la facultate de-abia la a doua tragere, Coldea a ratat și primul examen de licență, fiind luat sub aripă de unchi, băgat în sistem ca subofițer și ajutat să-și ia licența în anul următor, pentru a putea accede, ulterior, la funcții ceva mai serioase.
Unchiul lui Florian Coldea a fost nimeni altul decât generalul Gheorghe Dan, șeful de legendă al UM 0215. UM 0215, teoretic serviciul de informații al Ministerului de Interne, a funcționat ani de zile ca un concurent neloial al SRI, dublându-i acestuia mai ales activitățile de poliție politică, mascate sub investigații legate de crima organziată sau în brave acțiuni de apărare a siguranței naționale. Informațiile strânse în timpul în care a condus acest serviciu au făcut din Gheorghe Dan un om respectat și temut în lumea serviciilor, un om căruia nu i se refuza mai nimic.
Și nu i s-a refuzat nimic atunci când a venit vorba de sprijinirea loazei de nepot, căci nimeni n-ar fi crezut, în 1996, că Florian Coldea va ajunge să taie și să spânzure în SRI.
Dacă a avut nevoie de nouă ani pentru a ajunge, din locotenent, maior în cadrul SRI, Coldea a urcat de la maior la general-locotenent în doar opt ani, beneficiind, uneori, și de două avansări într-un singur an.
Greșeala pe care a făcut-o Traian Băsescu,
lăsându-i lui Coldea în mâini sforile păpușilor din sistem, a fost repetată, aproape identic, de Coldea însuși, care s-a încrezut prea mult în subordonați și în colaboratorii serviciului. Cu mult înainte de dezvăluirile lui Ghiță, Coldea știa că s-a expus prea mult, primind din ce în ce mai multe semnale că a lăsat în urmă prea multe imagini, prea multe documente și prea multe înregistrări prentru un om care chiar voia să fie mână de fier. Marea prostie a lui Coldea, născută pe fondul unei dotări intelectuale neimpresionante, n-a fost că a preluat ideea bătrânilor securiști despre rolul deosebit pe care îl are un serviciu de informații în cadrul unui stat. Prostia lui a fost că, lăsând atâtea urme ale slăbiciunilor sale omenești, a devenit ușor șantajabil de către deținătorii dovezilor, care au făcut ce-au vrut cu el, timp de 11 ani.
Interesant, mai vrem….si multumim!
Trist, dar adevarat!