În 1990, primăvara, cînd libertatea și prostia încă umblau pe stradă fără să se recunoască una pe cealaltă, le-am filmat pe nepregătite. A ieșit un filmuleț de efect, cu parlamentari din preistorie și cu mine care le pun o întrebare: „Știați că apa pe care o beau bucureștenii conține 66% hidrogen?”
Senatorul Adrian Severin a fost de părere că România e expusă unor atacuri bacteriologice și că trebuie să fim vigilenți. Deputatul Ion Vasile a zis că el nu vrea să se amestece, fiindcă e din Buzău. Vasile Văcaru a cerut arestarea imediată a celor vinovați. Ceilalți vorbitori au fost de părere ba că trebuie alungați ungurii, ba că trebuie scoasă armata din cazărmi. Nimeni nu și-a amintit formula apei, despre care si Tovarășa HașDoiO, academiciana executată la Tîrgoviște, bănuia că are doi atomi de hidrogen și unul de oxigen.
Ideea de apă murdară era așa de adînc întipărită în imaginarul colectiv, încît Parlamentul era gata să ceară arestarea lui Mendeleev.
Dar jegul din lichide era o realitate. Avea o dimensiune istorică, antebelică, modernă, medievală și postcomunistă. Apa din țevi circula prin gurile și burțile românilor însoțită de mizeria invizibilă a tratatelor de microbiologie. Gastrita, enterocolita, holera sau otrăvirea directă erau proiecte la care lucrau zi de zi bacilii ajunși din conducte în stomac. Azi, proiectele sînt încă active, diferența e că s-a mai schimbat din țevi și tehnologia de tratare.
În anul 2000, Primăria Capitalei a concesionat serviciile de furnizare a apei și de canalizare unei companii franțuzești. Apa Nova e parte a gigantului Veolia, care face miliarde peste miliarde alimentînd cu apă o sută de milioane de consumatori din toată lumea.
Să zicem că a fost o licitație, dar asta s-a întîmplat cu mult timp în urmă, pe vremea cînd primarii Lis și Băsescu se potcoveau cu nouă’șnouă de contracte și săreau pînă în slava cerului. Ce rămîne e un contract pe 25 de ani între două milioane de băutori și un mamut francez obișnuit să-și înfigă fildeșii în contribuabil. Afacerea s-a făcut cu asistența Băncii Mondiale, iar Primăria Capitalei a intrat în acționariat.
Anul trecut, mamutul era să dispară. Un grup de vînători de la DNA l-a încolțit pe cheiul Dîmboviței, unde bestia se oprise să-și spele trompa și niște bani. La percheziție i-au găsit în blană și mită, și evaziune fiscală, și cumpărare de influență, și interceptări ilegale. A fost un circ în toată regula, o dresură de elefant cu dispariții de fonduri, cu suspiciuni de prejudicii de 22 700 000 euro și cu urmărirea penală a directorilor de la Apa Nova București. În mare, șefii cărora francezii le-au dat pe mînă Apa Nova au mituit, prin intermediul unor mafioți locali, funcționari din Primărie ca să mai pună de un business pe lângă apă. Acum, foștii directori și gangsterii prin care au lucrat sînt în drum spre pușcărie, iar mamutul dă semne de însănătoșire.
Lucru de mirare și nemaiîntîlnit la alte specii comerciale, Apa Nova a arătat o mare viteză de adaptare la clima statului de drept. Pachidermul a cooperat profund cu anchetatorii, i-a livrat pe hoți cu documente și amprente și s-a angajat să-și refacă reputația. Noua conducere a mers pînă acolo încît s-a întîlnit, în direct, cu un oraș care o înjura în faţă. A fost o tentativă de sinucidere cu public, dar, pînă la urmă, românii s-au arătat miloși. După fursecuri și corectarea tarifelor, lumea a plecat acasă împăcată.
Revenind la sistemul digestiv al Bucureștiului, la apa și canalizarea din mațele lui subterane: e o ușurare că acest infern e supravegheat cu știința și tehnologia liderului mondial și nu cu paznicii beți ai primăriei. Bucureștiul consumă apă la modul oceanic și produce reziduuri lichide pe care ar putea pluti, în fiecare zi, flotele Pacificului. Acest debit umblă printr-un labirint de conducte ruginite, prin rîul subpămîntean Dîmbovița, prin pompe, prin stăvilare, prin instalații de reciclare și prin stații de epurare de mărimea cartierului Titan. Numai rețeaua de canalizare a Bucureștiului are 2100 de kilometri lungime, 100 000 de racorduri la imobile, 61 000 de cămine de inspecție, 42 000 de guri de scurgere pluvială, 23 de stații de pompare, caseta de apă uzată de sub Dîmbovița și monstrul de la Glina, mormîntul scurgerii urbane, Stația Supremă de Epurare, unde oala de noapte ajunge ambrozie, iar smoala devine cleștar.
Ei bine, e cineva care-și bagă mîinile în această supă murdară a orașului și o împiedică să răbufnească pe străzi și la robinet: Apa Nova și nu, din fericire, administrația strămoșească de stat.
În primii 15 ani ai contractului de 25 cu Primăria Capitalei, Apa Nova București a făcut ceva treabă. A înlocuit o bună parte a rețelei de țevi ruginite prin care tetanosul ajungea la robinet. A instalat 56 de puncte de control, unde Direcția de Sănătate Publică poate citi pe ecrane colorate, în timp real, cîți microbi trăiesc în picătura de apă. În alte 180 de puncte de control a pus senzori și laptopuri să numere și să filtreze ceea ce nu vedem cu ochiul liber, dar ne îngrozește cînd vedem la microscop.
Apa potabilă livrată spre bucureșteni e mai pură decît cea din Londra, Roma, Bruxelles sau Madrid și mai sănătoasă decît multe ape plate vîndute la supermarket. Totuși, pînă să ajungă în paharul săracului, ea străbate nu numai rețeaua publică, înnoită de francezi, ci și branșamentul preistoric prin care gospodarul e legat la coloana străzii. De acolo își ia ea câteodată aspectul ruginiu, de vin vechi, și aroma de plombe.
Românii n-au chef, iar Primăria n-are bani să schimbe atîta amar de țevăraie. Așa că Apa Nova a supralicitat. A demarat un program de înlocuire pe cheltuiala ei a instalațiilor private, aflate pe proprietatea omului, așa încît, cînd dai drumul la robinet să-ți curgă Evian. Programul se cheamă „A doua țeavă” și, într-o etapă pilot, schimbă țevile în 20 de scări de bloc. Dar francezii zic că aici sînt ambiții mari, iar proiectul se va întinde în tot Micul Paris. Firește că o fac din motive de PR și pentru că vor să-și securizeze contractul, dar din toată afacerea iese și sănătatea în cîștig, iar asta înseamnă, pînă la urmă, bani.
Bucureștenii plătesc la Apa Nova al patrulea cel mai mic preț din țară dintr-un clasament de 33 de furnizori regionali. Cea mai scumpă apă e în Constanța (8,82 lei/m3), iar cea mai ieftină la Ploiești (4,43 lei/m3). La București, spălatul, băutul, gătitul și trasul apei te costă 5,60 lei/m3, de cinci ori mai puțin decît la Viena.
Dacă bei apă la Budapesta, Praga, Varșovia, Liubliana sau Zagreb, atragi obiectele magnetice cu ajutorul oxizilor de fier ingerați. Dacă prinzi o ploaie torențială în Atena, vezi imediat ce au mîncat grecii cu o zi înainte, fiindcă răbufnesc toate gurile de canal. Iar dacă faci duș în Milano și nu te ștergi cu prosopul înainte să se întărească pe tine calcarul, rămîi încremenit ca Discobolul lui Miron pînă vine camerista să te spargă cu ciocanul. Comparativ cu această parte a lumii, Bucureștiul are apă mai bună.
Desigur, apa e românească și banii se împart intre francezi şi primărie. Mai mult la francezi. Dar invers, oricîte veacuri ne-am străduit, nu s-a putut.
386 de vizualizări
