3 Mai – E noul nume al stațiunii 2 Mai, după ce, din cauza trenurilor tot mai proaste, turiștii au început să ajungă cu o zi întârziere.
Eforie Vest – Se află la câteva zeci de kilometri de țărmul mării, într-o zonă aproape deșertică din sudul Dobrogei. Turiștii care vin aici au de făcut cel mai lung drum până la plajă, dar măcar cazarea e ieftină. Nu-i costă nimic, din moment ce-n localitate nu se află nici un hotel.
Pluto – E cea mai îndepărtată stațiune de pe litoral. De fapt, experții în turism au și decăzut-o de la statutul de stațiune, deși mulți nostalgici continuă să meargă acolo. Numele vine de la faptul că mulți turiști care se băgau în apă preferau să facă pluta, la fel ca rahații pe care-i puteai zări cărați de val.
Eforie Sud-Est – Este o stațiune din apropiere de Constanța unde singurii artiști care cântă pe la terase sunt Laurențiu Duță și colegii lui de trupă.
Vama – Nu e chiar o stațiune, ci un punct de trecere a frontierei. Ne-am luat libertatea să-i zicem stațiune pentru că mulți turiști zăbovesc acolo un sejur întreg, din cauză că formalitățile vamale merg extrem de încet.
Saturn este numele de cod al unei unitati de elite ce se invirt in jurul lui Neptun pentru a pazi vila célébra de acolo, precum si pe locatarii acesteia, de dragostea poporului …
Saturn- Numita asa pentru ca acolo s- a turnat un film de Benzi Desenate : la mare si la mai mare.