Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Statul minimalist și statul minimalizat

Zoom Statul minimalist și statul minimalizat

Mai sunt 19-20 de luni până la alegerile parlamentare, dar USR a început, deja, să-și prezinte programul de guvernare. După ce, în 2016, USR a obținut un scor foarte bun candidând fără absolut nici un program, asistăm la un pas enorm înainte. Desigur, anunțarea încă de pe acum a unor elemente din programul economic al USR are legătură cu campania pentru europarlamentare, deși membrii Parlamentului European nu pot influența politica fiscală internă a României sau, cel puțin, nu la modul propus de către gânditorii economici ai USR. Dar ce mai contează?

Cei doi gânditori economici

care au ieșit săptămâna trecută să ne anunțe câteva elemente de bază din programul USR sunt deputatul Claudiu Năsui și consilierul Andrei Caramitru. Ambii sunt școliți în străinătate, respectiv în Franța și Elveția, ambii au lucrat pentru firme din domeniul financiar, ambii sunt parte a unei generații care promite multe, speră și mai multe și este convinsă că este deplină cunoscătoare a lumii în care trăim.

Andrei Caramitru s-a făcut remarcat în ultima perioadă prin tot felul de explicații economice fanteziste. Din unele reiese clar că simplul fapt că românii plătesc impozite la bugetul de stat încurajează furtul din bani publici. Ceea ce este, în absolut, destul de adevărat. Dacă românii nu ar mai plăti impozite, nu ar mai exista bani în buget și, prin urmare, nu s-ar mai putea fura din buget. E drept, nu s-ar mai putea face multe lucruri, dar important e că nu s-ar mai putea fura. Probabil, în viziunea domnului Caramitru, dacă oamenii nu ar mai deține bunuri și bani, s-ar elimina și furturile de la persoane private. Lumea perfectă din punct de vedere al combaterii infracțiunilor de furt, în viziunea domnului Caramitru, trebuie să fie o lume în care nimeni nu mai deține nimic. Un soi de comunism, dar orientat nu spre egalitate extremă, ci spre combaterea furtului și a corupției.

Propunerile economice

ale USR vin și ele în continuarea populismului declarativ al domnului Caramitru. Așa se face că USR propune eliminarea impozitului pe venit pentru salariul minim, eliminarea CAS pentru persoanele de până la 21 de ani și un CAS progresiv între 21 de ani și 24 de ani, de la 5% la 25%.

USR spune că, astfel, unele salarii ar crește cu 20% net, fără a se crește costul total cu salariile. Sună bine? Măcar pentru cei 2,1 milioane de angajați români care, în 2019, lucrau pe salariul minim?

Sună nemaipomenit. În fapt, dacă s-ar aplica această scutire de impozit pe venit pentru salariul minim, angajații cu salariu minim ar câștiga, în plus, 89 de lei. Atât este impozitul pe venit plătit astăzi pentru un salariu de 2.080 de lei.

Câți bani ar pierde statul doar din eliminarea acestui impozit? 2.242.800.000 de lei anual. E mult? Nu e. Reprezintă doar 0,65% din veniturile bugetare estimate pemtru 2019.

Iar USR are și o soluție

(de fapt, două) pentru a suplini această pierdere bugetară: desființarea pensiilor speciale și a PNDL.

Anul trecut, pensiile speciale au consumat cam 8,4 miliarde de lei din buget. Dar, din acești bani, 6,4 miliarde de lei au fost cheltuite pentru pensiile speciale ale militarilor, ale foștilor angajați ai Ministerului de Interne și ale foștilor angajați ai serviciilor secrete. USR a acționat constant pentru majorarea bugetelor tuturor acestor instituții, astfel încât este greu de crezut că ar vota în viitor pentru eliminarea pensiilor speciale din Armată, Interne și Servicii. Mai rămân două miliarde de tăiat, aproape cât impozitul pe care nu l-ar mai încasa de la angajații cu salarii minime. Dar de unde s-ar tăia aceste pensii?

În afară de militari, angajații Internelor și ai Serviciilor, de pensii speciale mai beneficiază: aviatorii civili, diplomații, magistrații și grefierii, parlamentarii și funcționarii parlamentari, foștii angajați ai Curții de Conturi și alte câteva categorii mai puțin numeroase. Dintre aceștia, piloții civili sunt cam 1.460. Diplomații sunt 860, parlamentarii sunt 813, funcționarii parlamentari tot vreo 813, angajații Curții de Conturi sunt vreo 600. Cei mai mulți beneficiari de pensii speciale, cu excepția militarilor și a celor din alte structuri de forță, sunt magistrații și grefierii. În total, aceștia sunt peste 5.300, dintre care peste 1.800 sunt grefieri și în jur de 3.600 sunt procurori și judecători.

Ei, interesant ar fi să vedem cum taie USR pensiile speciale ale magistraților și grefierilor. Cel mai probabil le va tăia așa cum a tăiat PDL pensiile magistraților în 2010: ei vor propune, iar magistrații vor decide că este ilegal, prin hotărâri date în instanțele conduse chiar de către ei. Așadar, în jur de 720 de milioane de lei anual, cât reprezintă pensiile speciale ale magistraților, nu vor putea fi tăiate de la cheltuieli.

Dar dacă nu

se va prea putea tăia din pensiile militarilor, ale polițistilor, ale securiștilor și ale magistraților, mai rămâne de tăiat PNDL.

PNDL este un program de investiții făcut în principal pentru satele și pentru localitățile mai mici ale României. Teoretic, prin acest program ar trebui să se mai reducă ceva din marile probleme ale localităților mici ale României.

Un reportaj-anchetă făcut de Recorder ne arată că există o firmă care a obținut foarte multe proiecte finanțate prin PNDL și că a cam furat din acești bani.

Așadar, varianta USR este desființarea PNDL. Nu pedepsirea celor care fură, nu recuperarea prejudiciilor, ci desființarea programului, pentru că se fură. Aceeași gândire a lui Andrei Caramitru, care crede că furtul doar așa poate fi oprit.

OK, poate că

asta este calea. Avem procurori incapabili să facă dosare anticorupție solide, care să ducă la condamnarea hoților. Așa că nu ne putem baza pe ei. Mai bine lăsăm statul fără venituri și programele fără finanțare, ca să nu se fure. Nici nu impozităm companiile mari, pentru că se supără și pleacă.

Așadar, să ne pregătim pentru 2020 și mai departe, epoca în care, ajuns la putere, premierul Andrei Caramitru și ministrul Finanțelor Claudiu Năsui (sau invers) ne vor explica faptul că au oprit furtul. Dar nici bani pentru vreo autostradă nu au, pentru că, na, dacă tot scutim pe toată lumea de impozite… Sigur, poate ceva-ceva se va face din cei 700 de milioane cheltuiți cu asistații social. Bani care, sigur, vor fi tăiați.

2.616 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta