Primarii, dacă vin într-o zi la muncă și li se pare că le-a rămas salariul mic, hop, gata, de mâine și-l măresc. O sună pe soție: ia-ți blana aia de vulpe argintie rasa pițipoancă, că tocmai mi-am mărit salariul.
Nu e o glumă. PSD a adoptat în 2017 Legea angajaților plătiți din bani publici, legea prin care Dragnea le-a dat mână liberă primarilor să-și facă salariile, să-și organizeze cheltuielile conform, zicea Dragnea, principiului autonomiei locale.
PSD-ul lui Dragnea, dar și al lui Ciolacu și Grindeanu, PSD-ul care acum zice: dom’le, stai, nu facem reforme așa, pe genunchi. Dar să le lași primarilor libertatea de a-și face singuri salariile ce mare calcul a fost acolo?
Cei din companiile de stat, la fel, prin decizii ale Consiliului de Administrație. Așa a ajuns George Niculescu, ANRE, la 14.855 de euro. Așa a ajuns Alexandru Petrescu, șeful ASF, la 12.071 de euro.
Și-atunci e tare ciudat când îi auzi pe pesediști foarte scandalizați că „nu, dom’le, nu așa se fac reforme“.
Nu cred în austeritatea lui Bolojan, cum nu am crezut nici în austeritatea lui Boc. Și tot așa mi-e imposibil să cred fițele pesediste care par mai degrabă că au o problemă de stil când vine vorba de măsurile luate de Bolojan, ei fiind cei care au dat mână liberă unor decizii absolut bolnave.






