Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Știri. Ori pe scurt, ori sub scurt

Zoom Știri. Ori pe scurt, ori sub scurt

Anca Boagiu: "Dacă ne-am uita mai des la Dumnezeu, ne-ar fi mai bine." Bine că nu a asfaltat Boagiu drumul spre Rai, că nu mai ajungea nimeni acolo.

Bercea Mondial află azi dacă își va petrece Sărbătorile acasă, cu familia. Sau în pușcărie, tot cu familia.

S-a sinucis cîntăreața Mălina Olinescu. Dumnezeu s-o odihnească! Cartianu a așternut deja pe hîrtie primele cuvinte ale editorialului său: "De ce, Mălina? De ce?… Ce-ți lipsea?"

La alegerile din Transnistria, actualul președinte Igor Smirnov nu a reușit să adune mai mult de 50% din voturi în primul tur, așa cum era de așteptat. Se pare că transnistrenii s-au prins de data asta că "Smirnov" se referă la un om, nu la ce credeau eu.

Cu puţin ghinion puteţi intra în posesia unuia dintre vibratoarele Laurei Andreşan. I-a pus banca sechestru pe ele dar şi pe celelalte posesiuni. Acum e momentul, cica au sub 90.000 de km, un singur proprietar, sunt rulate numai în Germania şi au fost ţinute în garaj.

Conform noului mers al trenurilor, distanţa dintre Bucureşti şi Braşov e mai scurtă decît distanţa dintre Braşov şi Bucureşti. Cu toate astea, ambele călătorii durează 10 ani.

 

 



1 comentariu

  1. #1

    Stiti foarte bine ce inseamna sinuciderea Malinei Olinescu pentru mass-media tabloida.Din fericire pentru mine nu ma uit la televizor si nu citesc presa de scandal,ceea ce va recomand si dvs.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia