Cînd şi cînd, cultura simte nevoia să-şi lărgească papionul, să-şi suflece fracul şi să iasă la o ţigară cu plebea. Fumul dulce al marketingului îi intră atunci în plămîni şi o linişteşte. O îmblînzeşte, o face mai abordabilă.
E greu să aduni lumea într-o sală de concert şi să o convingi să suporte un recital de vioară fără să blochezi uşile. E aproape imposibil să faci oameni de pe stradă să se bată pe bilete ca să asculte Şostakovici, Prokofiev, Händel, Brahms, Kreisler şi alţii de care nu s-a auzit la PRO TV. Dacă însă le dai cu puţin marketing pe timpane şi le spui că vor vedea o bătaie cu arcuşul, dacă le promiţi că, în faţa lor, Stradivarius se ia la trîntă cu Guarneri, dacă le povesteşti că, la sfîrşit, unul dintre cei doi va zace la podea, cu două coarde rupte şi cu partitura învineţită, atunci le spui ceea ce vor să audă şi sala se umple.
În 2011, Radio România a avut una dintre puţinele idei care îi pot fi puse în cîrcă. A rugat doi mari violonişti români, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, să-şi încordeze degetele şi obrazul pe două viori celebre, într-un duel simulat. Prunaru e concert maestru la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, considerată în prezent prima orchestră a lumii. A cîştigat mai multe concursuri şi medalii decît echipa de gimnastică a Chinei în toată cariera ei, iar după el plîng filarmonici care şi l-ar permite pe Paganini. Croitoru a cîntat ca solist pentru orchestre din categoria London Royal Philarmonic şi, cînd e odihnit, se povesteşte că poate ridica de la pămînt singur, fără ajutor, sacul în care îşi păstrează premiile. Amîndoi sînt tineri, sclipitori şi plătiţi regeşte în Occident. Pentru fiecare dintre ei marile temple muzicale ale lumii sînt gata să ucidă, în timp ce autorităţile de la Bucureşti îi neglijează cu aceeaşi pasiune pe care o arată în cazul olimpicilor la matematică.
Sigur că, pînă la urmă, s-a învîrtit fiecare de cîte o vioară celebră şi despre asta este vorba în acest turneu pus la cale de Radio România. Prunaru cîntă pe Stradivarius, Croitoru pe Guarneri del Gesù, iar atunci cînd îi asculţi, înţelegi că maeştrii lutieri de la 1700 anticipaseră ceea ce astăzi se cheamă sonoritate Bang & Olufsen.
Sala Radio, cu o acustică demnă de standardul anilor ‘30, cînd ingineria română îi avea în palmares pe Gogu Constantinescu şi pe Henri Coandă, s-a arătat neîncăpătoare. Surplusul de public a urcat pe scenă şi s-a aşezat pe standul orchestrei cu copiii, sacoşele şi grijile lui, împresurînd artiştii ca o cutie de rezonanţă. Lumea s-a îmbibat de emoţie, aerul s-a subţiat ca să facă loc sunetului. Sînt sigur că, dacă ar fi strănutat un greiere, ar fi fost un dezastru. Prunaru a scos din Stradivarius ceea ce bătrînul Antonio şi-a imaginat, în 1720, că trebuie scos. Vioara din Cremona a împins gamele dincolo de lumea audibilă, vibraţia ei melodioasă s-a împletit cu tonul acut produs de Guarneri del Gesù. Dacă ar fi numărat bani cu viteza cu care şi-au mişcat degetele, Prunaru şi Croitoru ar fi atins datoria publică a României, aşa încît e greu de spus cît e virtuozitate şi cît e contribuţia viorii. Stradivarius şi Guarneri, scufundate în legenda lor seculară, m-au făcut să aud şi ceea ce nu s-a cîntat. Nu au fost învingători şi nici învinşi, cu toate că, la final, tuturor li se înmuiaseră picioarele.
u-tube ceva ?
Dar de Horia Mihail nu ziceti nimic? Mie mi-a placut mult cum a cantat….