Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Supereroi din literatura română

Zoom Supereroi din literatura română

Ilie Moromete trece printr-o transformare uluitoare după ce este mușcat de un salcâm radioactiv de la el din curte. Moromete devine un supererou pe jumătate om și pe jumătate salcâm, care stă în mijlocul bătăturii de parcă ar fi prins rădăcini, deși are mult de muncă și animalele zbiară după mâncare.

După ce află dintr-o carte bisericească rețeta transformării în Omul Păianjen, Nică a lui Ștefan a Petrei devine un redutabil hoț de cireșe, capabil să se urce în orice pom, indiferent dacă o are sau nu pe urmele lui pe mătușa Mărioara.

În Pădurea Spânzuraților, Apostol Bologa își dă seama că e român și că războiul mondial e deja pe sfârșite, iar el încă n-a schimbat taberele. Superputerea lui constă în faptul că e pe jumătate într-o tabără și pe jumătate în cealaltă, putând să treacă cu totul la oricare dintre combatanți, în funcție de cum merge războiul.

Regele polon Sobieski din nuvela istorică „Sobieski și românii” are ca superputere orgoliul nemăsurat, el fiind foarte mulțumit de această calitate a lui. Chiar a declarat de mai multe ori că e foarte mândru că-i trufaș.

Luceafărul din poezia cu aceeași titlu este un individ nemuritor, capabil să călătorească prin spațiul cosmic, însă adevăratele lui superputeri sunt tristețea extremă și suferința din dragoste.

Frații Jderi din romanul omonim al lui Mihail Sadoveanu sunt niște eroi pe jumătate jderi și pe jumătate frați, adică niște jderi care s-au procopsit la un moment dat cu superputerea legăturii de rudenie. Un aspect al acestei superputeri e că ei poartă haine unii de la alții și în felul ăsta pun deoparte o grămadă de bani, atât de necesari pentru paloșe.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

  • Vînătoarea candidatului normal

    26 august 2024

    De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul […]

Iubitori de arta