Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Surpriză la fuziunea PNL-PDL: a fost omisă strofa de imn cu “PDL și USL, aceeași mizerie”

Zoom Surpriză la fuziunea PNL-PDL: a fost omisă strofa de imn cu “PDL și USL, aceeași mizerie”

Gafă de proporții la congresul comun al PNL și PDL. Din motive necunoscute, organizatorii evenimentului, la care s-a anunțat fuziunea dintre cele două partide, au omis mai multe strofe semnificative din imnul național al României, cea mai importantă dintre acestea fiind strofa 14, cea care conține versurile “PDL și USL, aceeași mizerie”.
“Nu mi-a venit să cred cînd la intonarea imnului nu am auzit celebrele versuri «PDL și USL, aceeași mizerie»”, spune unul dintre jurnaliștii care au participat la eveniment. “Au mai fost și alte momente penibile, de exemplu cel în care s-a încercat desemnarea candidatului la prezidențiale de către un copil legat la ochi care trebuia să pună coada măgarului corect, dar în momentul în care am auzit că se masacrează și imnul național al României, mi-a venit să mă ridic și să plec. În camera cealaltă, unde erau cafele și pateuri delicioase cu brînză.”
Întrebat care este motivul pentru care un vers atît de important din istoria românilor a fost ignorat cu desăvîrșire, președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că s-a încercat evitarea unei confuzii. “Practic, din momentul fuziunii noastre cu PNL-ul, am devenit un singur partid. Deci versul ar fi trebuit să sune astfel: «Fuziunea dintre PNL și PDL și USL, aceeași mizerie». Așa cum puteți observa, nu prea rimează, așa că a trebuit să renunțăm cu totul la acest vers, ca să nu generăm confuzii în rîndul electoratului.”

În ciuda acestor explicații, la congres au fost omise și alte strofe sensibile din imn, de exemplu strofa 23, în care se menționează că PNL și PDL au mai fuzionat și altădată, și uite ce s-a ales de asta, strofa 31, în care se precizează că Ion Iliescu a chemat minerii, dar și fantezista strofă 44, care descrie, în mare, un episod din Tînăr și neliniștit.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]