Apă minerală sub acoperire
În 1993, un tânăr de 32 de ani, care lucrase la Centrala de Medicamente, instituția statului care controla întreaga producție a medicamentelor românești, devine director al Comchim. Comchim fusese, cu până un an înainte, adică până în 1992, unicul importator de produse chimice și materii prime pentru laboratoare. O companie, așadar, a statul român comunist, una importantă, de care depindea întreaga industrie chimică, inclusiv cea a medicamentelor, controlată de Centrala de Medicamente. O companie atât de importantă încât nu funcționase, […]