În urmă cu 13-14 ani, pe terasa de la Vox Maris Costinești, doi golani bătrâni scriau o pagină mică din istoria falsurilor de presă. Cei doi golani bătrâni erau Sorin Roșca Stănescu și Mihai Tatulici, și încercau să-l convingă pe un al treilea, fost coleg cu noi, că Dumitru Tinu ar fi primit de la firma Bali, aflată în negocieri pentru preluarea căpușatului SIDEX, exact același model de ceas Bvlgari ca acelea nou-nouțe pe care le purtau ei la mână. Căci da, și ei primiseră această formă de evidentă mită pentru a fi binevoitori cu firma ale cărei interese erau reprezentate de V.A. Stănculescu. Acel fost coleg al nostru a fost destul de ușor de convins. În definitiv, unul dintre golani era întemeietorul Clubului Român de Presă, celălalt era șeful comisiei de onoare a aceluiași CRP. Poza ceasului Bvlgari pe mâna plină de pilozități a lui Roșca Stănescu a fost publicată în revistă, alături de date exacte ale locului și momentului în care Dumitru Tinu fusese mitutit. Numai că Dumitru Tinu nu fusese la întâlnirea respectivă cu factori de influență din diverse redacții, nu primise, spre deosebire de anterior amintiții, nici un ceas Bvlgari și nici nu făcuse jocurile Bali în privatizarea SIDEX. A fost, dacă-mi amintesc bine, primul proces pierdut de publicația noastră, sub vechiul său nume. Primul din totalul de două pierdute, dintr-un lung șir de aproape 200 de procese în două decenii.
Putem, desigur, să dăm vina și pe naivitatea interesată a acelui fost coleg, care nu era chiar un novice. Totuși, atunci când președintele comsiei de onoare din CRP se autodenunță, punându-și la dispoziție mâna și mita pentru a da în vileag un moralist de stânga, parcă nu ai nevoie de trei surse.
Acesta era Sorin Roșca Stănescu în urmă cu 13-14 ani, dar nu acesta a fost apogeul carierei sale de impostor media. La începutul anilor ’90, secolul trecut, Sorin Roșca Stănescu a pus în circulație o adeverință care dovedea, chipurile, că Ion Iliescu ar fi fost agent KGB. La proces s-a dovedit că adeverința cu pricina fusese fabricată cu știrea sau chiar la comanda lui Roșca pe o mașină de scris ministerială, cu caractere rusești, aparținând unei instituții din România. Vechimea documentului? Un an sau doi, la data sentinței.
Ăsta n-a fost, însă, decât începutul unei serii nesfârșite de documente false publicate în Ziua de către fostul turnător al Securității, Sorin Roșca Stănescu. Exista presupunerea că un anume personaj ar fi colaborat cu Securitatea? SRS producea imediat dovada, printr-un dosar fabricat. Era nevoie de raderea unui politician? Apăreau imediat falsuri compromițătoare. Evident, în publicația lui Roșca Stănescu. Foarte mulți ani, până când lumea s-a plictisit, fabrica de falsuri a lui Roșca Stănescu a funcționat la turație maximă, alături de fabrica de smuls bani de la companii de stat conduse de șefi ușor de strâns cu ușa.
Așadar, în momentul în care Sorin Roșca Stănescu a preluat povestea transferurilor ilegale în conturile Alianței D.A., începea să fie clar că la mijloc e ceva putred, Numai că, de data asta, Sorin Roșca Stănescu și-a fluturat minciuna de sub pavăza “declarațiilor politice”, adică acele insulte și calomnii rostite de la tribuna Parlamentului, în speranța că asta îi conferă ceva imunitate.
Dar nu Sorin Roșca Stănescu mai miră sau a mirat în zilele astea, ci toți cei care l-au luat de bun. Orbiți de ura față de Băsescu, orbiți de dorința de a termina brusc ceea ce începuseră prost cu ani în urmă, au dat credit unui om care nu merita asta. Au repus în poziția de mare luptător pe tărâmul jurnalismului un individ care, în 23 de ani, a decredibilizat presa românească mai rău decât dușmanii naturali ai acesteia, politicienii.
S-a vorbit, cu ceva vreme în urmă, că SRS și Bogdan Chirieac, înregistrați în timp ce șantajau un demnitar al statului, n-ar mai trebui prezentați drept ziariști. N-a funcționat. Cei doi au continuat să fie invitați în emisiuni TV, fiind introduși drept mari ziariști ai nației. Așa că următorul om din industria asta muribundă care se mai plânge că altcineva ne omoară meseria să-și dea două perechi de palme și să se ducă la culcare. Nu ne omoară nimeni, ne sinucidem noi încet, numindu-i pe indivizi precum Roșca Stănescu “maestre” și ridicându-le statuie.
Ce vremuri, ce reclame la CET-uri în Ziua….