Dragă jurnalule, săptămîna asta am avut o vizită plină de diplomație. Mi-a și zis Neti Sandu: “Vărsător, o să ai o săptămînă plină de diplomație”. Io nici măcar nu sînt Vărsător, sînt arcaș din ăla, dar am mîncat niște brînză de la țărani și mi-a picat greu la stomac, că sufăr cu bila, așa că s-a potrivit de minune și-am făcut o grămadă de diplomație.
În primul și-n primul rînd, m-am întîlnit cu domnul premier al Israelului, Metanalahu, dar io îi spun Bibi, că așa îi spun prietenii. Mi-ar fi plăcut să știu că prietenii îi spun Bibi înainte să m-apuc să zic: “Să moară Bibi, ia uite ce ceas de neam prost are ăsta, o fi din Dubai?”. Dar chiar și-așa, Bibi a fost foarte drăguț cu mine și mi-a zis: “Dă-te de pe piciorul meu, mă calci”. Bibi e mereu un partener de discuție fascinant, știe atît de multe despre atîtea lucruri. Mă gîndesc că poate într-o zi o să vrea să mi le spună și mie. Dar nu pun presiune pe el, într-o zi, cînd are timp…
Au urmat și alte întîlniri la fel de importante în localitatea Rusoaice din Bulgaria. M-am întîlnit cu domnul Voicu Vorisov din Bulgaria, care a fost bodyguard sau așa ceva. Îmi place de el, e foarte țeapăn pe picioare și avea semințe Djili-Soy la el, ceea ce m-a bucurat pentru că de obicei la întrunirile astea toată lumea iese la țigară, dar unul n-ar ieși la o sămînță. S-au schimbat informații foarte importante între noi, mai ales o rețetă de castraveciori pe care am jurat s-o protejez cu prețul vieții. Ne-am văzut și cu premierii din Serbia și Grecia. Cineva a propus să facem un pod. Nu știu dacă are rost să facem un pod din România pînă în Grecia, adică nu-i mai ușor să mergem cu avionul?
Ultima etapă a diplomației mele de săptămîna asta s-a petrecut în sultanatul Uman. Eu am fost foarte bună la uman în liceu, îmi aduc aminte cu plăcere orele de biologie și de științele naturii, de aceea mi s-a părut fascinant că pot să vizitez, în sfîrșit, aceste locuri pline de mister. Totuși, o mică înfrîngere personală a fost momentul în care am mers în localitatea Muscat și eu am scos tirbușonul pregătit de acasă ca să nu mă fac de rîs. Se pare că îndrăgitul Muscat Ottonel nu se fabrică aici, dar măcar Petre a găsit niște oi foarte ieftine. Dacă el e fericit, eu sînt fericită, chit că la întoarcere ne-am cam înghesuit fiecare cu cîte un berbec în brațe.
