Dragă jurnalule, m-am trezit azi de dimineață așa călduță pe interior și plină de patriotism, că primul lucru pe care l-am făcut cînd m-am dat jos a fost să mă întîmpin singură cu pîine și sare și să fac singură o horă. Nu-i vorbă, a mai avut țara asta conducători străluciți: Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Dristor 2. Toți au avut reușite, dar au mai avut și eșece. Pe cînd io, poftim, numai reușite: sînt premieră decît de 11 luni și deja am reușit să mîntuiesc tot neamul. Ca să nu mai zic că o parte din neam poate nici nu merită. O parte din neam poate s-a purtat pervers și dușmănos cu mine toată viața. O parte din neam e de-o nesimțire grasă. Da, verișoară Ionela, de tine e vorba, nu dau nume! Crezi c-am uitat cînd ți-am dat cu împrumut plovărul ăla pe gît ca să te duci la Căminul Cultural la Mizil și nu mi l-ai dat nici pînă în ziua de azi? N-am uitat, dar asta-i ultima oară cînd te mai mîntuiesc. Data viitoare, n-ai decît să te mîntuiești singură și tu, și neamul tău de hoți de plovere ce sînteți! Ptiu, veni-ți-ar rău că m-ai făcut să mă enervez în anul Centenarului.
Mai aud pe unul și pe altul vorbind răutăcisme despre lucrarea asta a noastră, Catedrala Neamului, și simt că se strînge ia pe mine. Cică a costat prea mult. Și ce dacă? Sînt bani de la stat, oameni buni, nu sînt banii noștri. Ce vă interesează cît a costat, ce, dați din buzunarul vostru? După aia, că în loc de Catedrală se puteau face 300 de spitale. Nu-i adevărat. În locul ăla în care e Catedrala nu încape mai mult de trei spitale și de ce ai face trei spitale unul lîngă altul? Să se îmbolnăvească oamenii unii de la alții? Asta-i bătaie de joc! Și de unde atîția bani? Ce, banii cresc în copaci? În al treilea rînd, zic unii că c-a fost bătaie de joc și s-au călcat săracii oameni în picioare. Ei, uite aicea chiar mă enervez la atîta manipulare. Am fost acolo și pot să vă zic că nu-i adevărat. Da, s-au călcat oamenii în picioare, dar s-au călcat de bucurie, ca să simtă pioșenia cît mai aproape. Am simțit și eu pioșenia cînd am trecut cu escortă de Poliție pe lîngă mulțime și m-am băgat în față ca să-i sărut mîna Preafericitului Daniel. Am simțit pioșenia pe durata slujbei. Am simțit pioșenia în drum spre casă. Și cînd am ajuns acasă, ce credeți c-am descoperit? Ce simțeam nu era pioșenia. Era un rubin de la ghiulul Preafericitului care cred că mi-a rămas printre dinți cînd i-am sărutat mîna. Păi, dacă nici ăsta nu-i semn c-a meritat să facem Catedrală, atunci ce este?
1.618 vizualizări
„primul lucru pe care l-am făcut” – ce agramata !