Tată 1, tată 2 și tată 3 au născut penererei

Planul Național de Redresare și Reziliență s-a născut ca urmare a ideii Comisiei Europene, în plină pandemie, pentru a ajuta economiile. Facilitatea pentru Redresare și Reziliență i-a spus CE, transformată de fiecare țară membră a UE în PNRR. Uniunea Europeană a zis că dă bani fiecărei țări, în funcție de mărime și, mai ales, populație, dar a venit și cu niște condiții. Condițiile UE/CE erau legate de tranziția spre o economie „verde“, un soi de sprijin pentru schimbarea economiilor contemporane în ceva încă nedefinit și insuficient gândit, dar mai repede. Asta se întâmpla în 2020, începutul lui 2021, când invazia Rusiei în Ucraina era departe și nu lovise criza economică provocată, în principal, de dispariția gazului ieftin furnizat principalului client european, Germania.

În 2020, România era lovită de pandemie și, în același timp, de o catastrofă mult mai mare: Guvernul Orban, instalat mai devreme decât ar fi fost cazul, cu un an înainte de alegerile parlamentare. Incompetent, pus pe recuperarea prăzilor pierdute în 2014, odată cu spargerea USL, Guvernul Orban n-a avut decât un țel: să profite de valul de simpatie pentru Klaus Iohannis, manifestat în 2019, la prezidențiale, și să-și facă o majoritate parlamentară care să-l țină la putere – visau gureșii partidului – până în 2028. Când a apărut PNRR-ul, Guvernul Orban l-a luat pe persoană fizică și l-a transformat în program electoral. Păreau bani garantați, iar în varianta prezentată în fața președintelui, PNRR-ul penelist era de o inadecvare cruntă, propunându-și să smulgă 30 de miliarde pentru a face tot ce nu făcuse România în 30 de ani. În principal autostrăzi, că atâta știu gânditorii politici români: autostrăzile ne-aduc nouă lapte, brânză unt și ouă! Ministrul responsabil pentru acea fantasmă batjocoritoare era Ioan Marcel Boloș.

Comisia Europeană s-a făcut că nu observă planul trimis de Guvernul Orban, recomandând, discret, să fie refăcut din temelii. Între timp, Guvernul Orban dispăruse, fiind înlocuit de guvernul exaltatului Cîțu. Iar la Fonduri europene, responsabil cu scrierea PNRR, a venit Cristian Ghinea. Dacă PNL luase PNRR-ul pe persoană fizică, Ghinea l-a legat fedeleș, l-a băgat în beciul ministerului și l-a chinuit cum au vrut mușchii lui. Singurul pe care l-a mai invitat să împartă această plăcere cu el a fost Cîțu.

Ghinea a mers cu aroganța atât de departe încât a tradus numele programului cum i-a convenit lui. L-a tras în bandă, cum ar veni, numindu-l Planul Național de Reformă și Reziliență.

Prima grijă a ministrului USR a fost nu să vadă cum poate folosi mai bine banii din granturile UE, ci să impună agenda politică a partidului său, agendă politică ce nu fusese votată, la parlamentare, decât de 15% din români. Așadar, reprezentantul a 15% din alegători a impus celorlalți 85% din cetățenii României obsesiile unui grup mic și din ce în ce mai meschin. Obsesia ageist-elitistă a USR s-a văzut în introducerea printre așa-zisele reforme a plafonării fondului de pensii. Sub pretextul luptei cu pensiile speciale, pensiile românilor nu vor putea depăși 9,5% din PIB, în condițiile în care în curând numărul pensionarilor va exploda brusc, simultan cu ajungerea le senioritate a decrețeilor.

Dacă ar fi putut, Ghinea ar fi introdus în PNRR și obsesivul „Fără penali în funcții publice“, dar i s-a spus, discret, de la Bruxelles, că merge mult prea departe.

Cum și ce au făcut tata Boloș, tata Ghinea și tata Cîțu cu adevărat prin PNRR, peste o săptămână.